După discursul răscolitor de la comemorarea distinsei sale răposate Maria, nea Costică Prăpăd n-a mai putut să se abţină şi ne-a „dat” câte două lacrimi pentru fiecare, aşa, să se „vadă” că omu-i chiar „legat” de „jumătatea” lui! Şi, mai ales, să se priceapă că nu există „dezlegare” decât la nivel imaginar, decât în mintea celor „instruiţi” prin „metode/principii” de „netezire” în balamuc, adică în tot ce se-ntâmplă zilnic, pe lumină şi pe întuneric, în „realul” imediat înconjurător! Şi, totodată, bătrânul văduv ne-a explicat că „apropierea” sa de Maria a fost atâta de grozavă şi atâta de serioasă, fără nici o excepţie, încât nostalgia trecutului îl determină să „facă” levitaţie în vis, adică să se desprindă (în mod voluntar) de tot „răul” şi de tot „binele” inevitabil dimprejur... să se „mute” şi să se „afle” în altă „parte”, să dispună de „sine”, să fie „liber” într-adevăr! Ca să ne surprindă şi mai abitir, ciracul Prăpăd a ţinut neapărat să ne convingă, dacă mai era nevoie după atâta şi atâta disertaţie persuasivă şi după atâta şi atâta „umblare” printre şi prin adâncimi şi înălţimi im/posibile, că poate „face” levitaţie chiar şi la modul real, că poate dribla Timpul, că ne poate demonstra ceastă afirmaţie, că ne poate „lua” (şi pe noi) cu el, dar aducerile-aminte îi stârnesc totdeauna părerile de rău! Totuşi, anulându-ne (printr-un gest magic) percepţia/ideea imediată de „trecut”, „prezent” şi „viitor”, vrăjitorul argumentează calm, cu ochii dincolo de „vreme” şi de „noi”!... ”Pot ieşi (într-o clipită) din Secunda asta lungă!.../ pot, fiindcă port limbajul veşnic al Deşertăciunii!.../ pot, fiindcă am Nimicul care poate să-(mi) ajungă!/... unii spun că numai alţii, alţii spun că numai unii!//... Pot intra (fără oprire) chiar în Moartea asta scurtă!.../ pot, fiindcă-mi cer părerea toţi mărunţii, toţi înalţii!.../ pot, fiindcă toată Viaţa mi-am ascuns-o într-o turtă!.../ alţii spun că numai unii, unii spun că numai alţii!//... Dacă pot, cine mai umblă pe şotronul din ogradă?/ cine-şi mai aduce-aminte cum şopteşte apa-n ciuturi?/ cine mai visează sfinţii? cine poate să mai creadă?/ cine mai sădeşte greieri? cine mai culege fluturi?//...Dacă pot, cine-o mai bate vântul, ca să meargă moara?/ cine o mai bate apa-n piua lor şi-a dumneavoastră?.../ unii spun că-i bună ziua, alţii spun că-i bună seara!/...noapte bună, Miozotis! frunză verde floare-albastră!”...// (Publicitate: „Am plecat să mă duc la biserică. Dacă tot poporul din lume ar veni la bunavestire, ceva e sigur oricum!” - Ion Avram - „Prin Văile Golgotei”)
Frunză verde floare-albastră! Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
