Pictorița Georgeta Arămescu-Anderson, de la moartea căreia s-au împlinit, pe 21 aprilie, 30 de ani, s-a impus ca artistă în Statele Unite ale Americii, iar din 1968 şi în România, an când a expus pentru prima oară în țară
S-a născut la Galați, pe 25 iulie 1910, fiind primul copil al profesorului Gheorghe D. Arămescu, fost director al Liceului "Vasile Alecsandri", şi al Eufrosinei Cleopatra Elena Madgearu, muziciană, sora celebrului economist Virgil Madgearu. A avut parte de o educație aleasă, de la vârsta de cinci ani luând lecții de pian cu mama sa, o desăvârșită pianistă, pasiune care a continuat și la maturitate, când în orele de răgaz se relaxa cântând muzică clasică la acest instrument. A absolvit Şcoala Ortodoxă din Galaţi și urmând sfatul unchiului său, Virgil Madgearu, pe atunci ministru al Finanțelor și Comerțului, profesor de științe economice la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București, a urmat Facultatea de Drept şi Economie Politică la Universitatea din Grenoble, Franţa (1930-1934). Întoarsă în ţară, timp de mai mulţi ani a îndeplinit funcţia de administrator de producţie la Oficiul Cinematografic din Bucureşti. În 1946, s-a căsătorit cu colonelul american Pierson Anthony Anderson, aflat în misiune militară la Bucureşti, iar în octombrie 1947 a părăsit ţara. Cei doi soți au locuit mai întâi la New York, iar din 1950, la Miami (Florida). În 1948, a ajuns la New York și fratele său, Constantin Emil (Ticu) Arămescu.
În 1949, Georgeta Arămescu-Anderson s-a îmbolnăvit și în urma unei operaţii, care s-a soldat cu extirparea unui rinichi, a urmat o perioadă de convalescenţă, petrecută într-o pensiune din oraşul Saranak Lake, New York. A început să deseneze, sub supravegherea unui profesor, preocupare care făcea parte din programul de recuperare. A realizat felicitări şi desene copiate după cărţi româneşti sau cu imagini din copilărie, aşa cum îi apăreau în memoria afectivă (figuri de țărani, care cu boi, coșulețe cu flori, scene din Delta Dunării, de pe canalul Măcin). A fost încurajată să se ocupe cu toată seriozitatea de pictură, profesorul considerând că are un talent ieșit din comun.
Gigi Arămescu - "Iisus Hristos"
Gigi Arămescu - "Hora"
A fost un moment crucial, care i-a schimbat viața. A frecventat mai întâi o şcoală publică din Miami, a devenit membră a Clubului de Artă din Coral Gables, iar în anii 1953-1956 a urmat cursurile unei faimoase şcoli de artă din New York. În una dintre veri, i-a avut profesori la Şcoala de Artă pe Willem de Kooning şi Hans Hofmann.
Influenţată mai ales de cubism, artista a realizat lucrări semiabstracte, în care formele sunt descompuse şi ordonate după o logică subiectivă, adoptând soluţii plastice moderne şi impresionând prin dinamismul liniilor şi al petelor de culoare. În 1953, a expus pentru prima oară trei lucrări, la Lowe Gallery din Miami. Tabloul în ulei intitulat "Singură" ("Alone"), reprezentând o femeie într-un decor abstract, a primit premiul publicului, în valoare de 100 de dolari. Pentru prima dată, presa (ziarul "The Miami Herald") a scris despre ea. A fost un moment hotărâtor, acest premiu determinând-o definitiv să contiunue să picteze.
În 1954, şi-a organizează prima expoziţie de desene realizate în tehnică mixtă. Critica de artă a apreciat originalitatea imaginilor, eleganţa şi prospeţimea culorilor, stilizarea, înzestrarea deosebită pentru pictură. Au urmat alte participări la manifestări de grup şi expoziţii personale. Din 1962, când şi-a organizat o expoziţie în West Palm Beach, Florida, a expus împreună cu fratele său, care începuse să practice sculptura în 1959. Curând, Georgeta Arămescu va imprima lucrărilor sale un specific tot mai românesc, apelând la folclorul şi stilistica populară. Unele tablouri le-a intitulat "Dacia Felix", "Bizantină", "Triptic", "Bluză românească", "Tapiserie albastră". Critica de artă americană a sesizat noua evoluţie a artistei. În prefaţa catalogului expoziţiei din octombrie 1967, deschise la Harwood Gallery, Vito Caggiano, decanul Departamentului de Artă al Colegiului Drury, notează: "Lucrările sale reflectă culoarea şi bogăţia moştenirii româneşti. Picturile sunt de o semnificaţie majoră pentru arta contemporană şi pentru păstrarea culturii româneşti".
În 1968, pictoriţa a fost invitată în România, cu o expoziţie cuprinzând lucrări ale sale şi ale fratelui său, decedat cu doi ani în urmă, manifestare găzduită de oraşele Galaţi, Bucureşti, Iaşi şi Cluj-Napoca. Succesul a fost răsunător. Marile muzee din România au achiziţionat lucrări. La rândul ei, pictoriţa a făcut donaţii muzeelor de artă din Galaţi, Bucureşti, Cluj-Napoca, Iași, ca şi celui din Dorohoi, oraşul natal al tatălui său. Presa cotidiană și revistele culturale ("România literară", "Contemporanul", "Luceafărul", "Tribuna", "Cronica", "Tomis", "Ateneu") au acordat spații generoase expoziției, prin publicarea de cronici plastice, interviuri, articole. Întoarsă în America, în paralel cu activitatea de creaţie, artista a predat lecţii de pictură.
Spre sfârşitul anului 1971, soţul pictoriţei s-a îmbolnăvit, iar ea a început să se gândească la soarta lucrărilor ei şi ale fratelui decedat. Petru Comarnescu o sfătuise într-o scrisoare din 1970 să doneze colecţia Bucureştiului, pentru a figura într-un viitor Muzeu de Artă Modernă din România. Dragostea faţă de oraşul natal a determinat-o însă să-şi îndrepte gândurile către Galaţi, visând un Muzeu "Fraţii Arămescu", chiar în casa lor de pe strada Lahovary nr. 3. Cum la vremea aceea autorităţile comuniste aprobau foarte greu înfiinţarea unui muzeu, aflându-mă în corespondenţă cu artista, i-am sugerat să facă donaţia Muzeului de Artă din Galaţi. Georgeta Arămescu a îmbrăţişat propunerea mea, iar pe 15 august 1972 a donat Muzeului de Artă din Galaţi 200 de lucrări de pictură şi grafică ale sale şi 66 de sculpturi ale fratelui său, evaluate de experţi în artă la 75.000 de dolari. Aceste lucrări au fost prezentate publicului în expoziţia deschisă pe 21 octombrie 1972, la al cărei vernisaj a participat şi artista. În 1990, a urmat o altă donaţie, făcută instituţiei gălăţene, de 50 de uleiuri pe pânză şi pe hârtie, pentru ca după moartea sa, survenită pe 21 aprilie 1994, prin testament, şi celelalte lucrări proprietate personală, rămase în America, să revină tot Muzeului de Artă Vizuală din Galaţi. Arhiva "Arămescu" a intrat în patrimoniul Bibliotecii "V.A. Urechia".
În opera Georgetei Arămescu-Anderson se simte influenţa puternică a folclorului românesc, a artei noastre medievale. Într-un interviu acordat subsemnatului și ziaristului Virgil Țigănuș, artista spunea: "După o serie de influențe din partea artei abstracte, am ajuns la cristalizarea unui stil de exprimare propriu, fiind avantajată în acest sens de fondul românesc pe care l-am purtat necontenit în suflet ca pe o nestemată. Departe de patrie, într-o lume străină, comorile folclorice românești, arta frescelor medievale prezente în subconștient au fost rezervorul și sursa cea mai de preț a inspirației noastre" ("Viața nouă", 14 septembrie 1968).
Tablourile Georgetei Arămescu sunt concepute într-o viziune modernă, în forme şi ritmuri de o vădită amprentă expresionistă. Multe dintre picturile şi desenele artistei confirmă măiestria cu care s-a inspirat din folclorul românesc nu numai în alegerea motivelor picturale, dar chiar în modul de tratare al acestora. "Moldova", "Odăjdii", "Din strămoşi", "Tradiţie", "Zestre ţărănească", "Zid de mănăstire", "Tapiserie", "Sfântul Gheorghe", "Sfânta Maria" sau "Altar" sunt lucrări în care preocuparea pentru folclorul românesc, pentru arta noastră iconografică şi medievală este evidentă. În picturile realizate după vizita în țară din 1968, se suprapun teme şi procedee ce aparţin spaţiului românesc, dar şi spiritului universal al artei.
La expoziţia retrospectivă organizată în iulie-august 1992 de Muzeul de Artă Vizuală, pictoriţa ar fi dorit să revină în oraşul natal, pe care l-a iubit atât de mult şi căruia a ţinut să-i rămână, aproape în întregime, opera ei şi a fratelui său. Vârsta înaintată şi boala de care suferea (Parkinson) nu i-au mai permis, astfel că s-a strămutat la cele veşnice fără a ne da posibilitatea să o revedem. Ne mângâiem cu gândul că lucrările pe care ni le-a lăsat îşi vor revărsa în continuare lumina de pe simezele acestei prestigioase instituţii şi ale altor muzee din ţară, încălzind sufletul celor ce le vor admira.
