Standardul de performanță pentru serviciul de distribuție a gazelor naturale a beneficiat de câteva modificări şi completări aprobate de Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Instituţia estimează că acestea "vor conduce la responsabilizarea operatorilor sistemelor de distribuție a gazelor naturale, astfel încât aceștia să acționeze în sensul creșterii satisfacției consumatorilor, prin îmbunătățirea calității serviciilor prestate". Astfel, se introduc indicatori specifici de performanță privind respectarea termenului de emitere a avizelor tehnice şi de realizare a extinderilor sau a redimensionărilor conductelor de distribuție a gazelor naturale, pentru respectarea termenului de răspuns la sesizările şi reclamațiile scrise ale consumatorilor, precum şi pentru durata de realizare a racordului față de momentul obținerii autorizației de construire. Vor fi monitorizate duratele medii de realizare a racordărilor și, respectiv, ale lucrărilor privind extinderile sau redimensionările reţelelor. Nu în ultimul rând, se stabileşte plata automată a compensațiilor, de către operatorul sistemului de distribuție a gazelor naturale, solicitanților sau utilizatorilor sistemului de distribuție. Modificările şi completările aduse standardului de performanţă intră în vigoare la data abrogării HG nr. 1043/2004, cu excepția plăților automate ale compensațiilor, care vor fi valabile începând cu data de 1 octombrie 2018.
Modificări în standardul de performanţă pentru distribuţia gazelor naturale Scris de Cristinel Luca
Cristinel Luca
Articole recente - Cristinel Luca
Șapte noi ocupații oficiale în România Fabricile românești au pierdut jumătate de milion de angajați Programul de Paște al marilor magazine din Galați Ghidul asociațiilor și fundațiilor, pe site-ul ANAF "Curățenie de Paște" cu amenzi de zeci de mii de lei la service-urile auto din Galați
Mai multe din această categorie: