Lacurile din apropierea combinatului siderurgic au fost privite întotdeauna ca şi când ar fi fost nişte mlaştini otrăvite, iar percepţia respectivă nu a fost nicicum prea departe de adevăr.
Tot felul de substanţe, de reziduuri provenite de la Combinat ajung de zeci de ani aici, pentru ca mai apoi să fie deversate în Siret şi să se împrăştie în Dunăre.
Chiar dacă par nişte mlaştini smulse parcă din iad, asta numai pentru că înghit atâta mizerie industrială, ne-am obişnuit cu ele şi le tratăm ca şi când ar face parte dintr-un peisaj firesc, ba, mai mult, sunt chiar oameni care pescuiesc sau se scaldă acolo.
Dacă din anii `60 şi până la privatizare nimeni nu s-a întrebat ce se petrece cu aceste bălţi aflate în apropierea platoului Smârdan şi cine este responsabil pentru ce se întâmplă acolo, în momentele de după, investitorul nu a făcut decât să amâne, atât cât a fost posibil, investiţiile pentru protecţia mediului.
Criză mare, poluare mică
Am ajuns însă în momentul în care poluarea de la Combinat, (nu ne referim aici doar la bălţi) a scăzut brusc. O explicaţie logică pentru asta apare deja când ne gândim că producţia de la ArcelorMittal Galaţi a scăzut dramatic în 2009.
În plus, criza economică i-a determinat pe oficialii companiei să închidă Uzina Cocso-Chimică, care era de departe principala subunitate poluatoare de pe platforma siderurgică gălăţeană.
Odată cu aceste decizii, broaştele, peştii şi stârcii din cele două iazuri s-au trezit fără doza zilnică de gudroane sau cianuri. Din 2005 şi până astăzi lucrurile au evoluat însă favorabil, indicii de poluare scăzând de la an la an.
Spre exemplu, în lacul Mălina, pH-ul a scăzut cu 8,61 la sută, compuşii fenolici au înregistrat o diferenţă de 99 de procente, cianurile sunt mai puţine cu 72 la sută, substanţele extractibile au scăzut cu 15 la sută, singura creştere înregistrată fiind la zinc, a cărui concentraţie medie măsurată (în cei patru ani) a fost cu zece procente mai mare.
În acelaşi interval de timp, la lacul Cătuşa au scăzut doar concentraţiile măsurate la cianuri şi substanţe extractibile, fiind de - 24 la sută, respectiv - 14 la sută. În rest s-au înregistrat creşteri, e drept, foarte mici, de cel mult un procent, la pH, azotaţi, nichel şi zinc.
Când vorbim însă despre poluarea din cele două lacuri trebuie precizat foarte clar că apele uzate evacuate prin Balta Mălina şi iazul decantor Cătuşa s-au încadrat tot timpul în limitele impuse de către autorizaţia de mediu emisă celor de la Combinat de către Apele Române.
Dincolo de cifrele seci prezentate în rapoarte şi analize, dincolo de deciziile luate împotriva celor de la Combinat după poluări accidentale, dincolo de lucrurile făcute pentru reducerea poluării este clar faptul că cele două ape au fost tulburate pe vecie şi vor rămâne aici.
Cine toarnă otravă?
Care sunt sursele poluante şi în ce măsură afectează acestea cele două bălţi ne arată o statistică a agenţiei locale de protecţie a mediului.
Spre exemplu, potrivit datelor de aici, Balta Mălina este victima deversărilor de la UOR, ULP şi UPDS, ca să nu mai punem la socoteală muntele de zgură ai cărui versanţi se prăvălesc uneori în apele bălţii.
Substanţele toxice deversate în Mălina Nord şi care afectează calitatea apei provin, de fapt, de la epurarea fină şi brută a gazului de convertizor, de la spălarea bazinelor decantoare şi a tunurilor de răcire, de la răcirea utilajelor şi a materialelor calde, de la instalaţiile de neutralizare a apelor provenite de la decapare, iar lista nu se opreşte aici.
Lacul Cătuşa este la rândul său bombardat cu ape uzate provenite de la UCC, UAF, UOR, ULP, UPS şi UPDS, din procedee tehnice similare sau chiar identice. În ambele situaţii, apele uzate care trec prin procedeul de decantare ajung apoi în râul Siret.
