Cât ne costă o masă pe cinste de Crăciun

Cât ne costă o masă pe cinste de Crăciun
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* De la câteva zeci de lei, o masă de Crăciun poate să coste şi mii de lei, în funcţie de cât şi ce mâncaţi şi în funcţie de vinurile alese


Masa de Crăciun a gălăţeanului care ţine la tradiţii, inclusiv la cele culinare, nu-i desăvârşită fără cârnaţi, tobă, sarmale şi mămăliguţă. Şi, cu toate că nu aşteptăm Sărbătorile doar ca să ne punem burţile la cale, avem voie să ne gândim la niscaiva cozonac, vin sau chiar plăcinte de tot soiul. Asta, doar dacă ne rezumăm la reţete tradiţionale. După poftă, putem umple masa de sărbători şi cu bucate din peşte sau pasăre.

Cărnurile

Carnea tocată de porc costă vreo 18 lei, iar cea de vită de doar cu vreun leu şi ceva mai scumpă. Găsiţi şi amestec, la preţuri comparabile, atât în galantarele din pieţe, cât şi în supermarketuri. Pe la vreo 11 lei kilogramul, găsiţi rasoale dintre cele mai bune, pentru o răcitură cu usturoi care să dea savoare zilelor libere. Cotlet bun şi slab găsiţi la 13,9 lei, acelaşi preţ la care puteţi cumpăra şi pulpă de porc cu os. Vita se dă la preţuri mai mari. Un kilogram de muşchi numai bun de gătit, fără pic de grăsime, ajunge la aproape 25 de lei. Dacă vreţi peşte, iată preţuri. Crapul costă 16 lei, şalăul 27 de lei, novacul 7,5 lei, iar somnul 19 lei. Mai daţi, prin galantare, şi peste rondele de somon al căror preţ sare, pe alocuri, chiar şi de 50 de lei kilogramul. Cârnaţii de porc costă vreo 18 lei sau 19 lei, iar preţul creşte!

Legumele şi fructele

E bună carnea tocată, dar fără orez nu ies sarmale. Găsiţi bob bun, la vreo şapte lei kilogramul. Morcovul costă, în Piaţa Centrală, 1,5 lei kilogramul, iar preţul cepei ajunge la 2 lei. Clementinele sunt 3,5 lei. Pomelo e 5,5 lei. De fapt, cu până în şase lei per kilogram vă puteţi cumpăra cele mai multe fructe de pe piaţă.

Cozonacii, dulciurile şi vinul

Preţul kilogramului de cozonac începe, în supermarket sau hypermarlet, de pe la 7 lei. În cofetăriile care îl fac de mult mai bună calitate, poate să coste şi peste 30 de lei kilogramul. Pentru un vin bun veţi scoate din buzunar între 6 lei (adus de Recaş, în Piaţa Centrală) şi circa 150 de lei pentru vinurile străine, cu denumire de origine controlată, din supermarketuri.

Citit 1779 ori Ultima modificare Duminică, 22 Decembrie 2013 14:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.