* Fermele gălăţene produc de 21 de ori mai puţin peşte, de 14 ori mai puţine fructe şi de trei ori mai puţine ouă decât mănâncă gălăţenii într-un an * Consumăm cartofi cu nemiluita, dar nu cultivăm nici jumătate din cantitate, în Galaţi * Câştigă piaţa cine dă mai mult şi mai ieftin, aşa că fermierii îşi vând greu producţia obţinută, mică în raport cu nevoile de consum ale gălăţenilor * Suntem dependenţi de distribuitorii de mâncare şi de importuri
Terenul agricol ocupă mai bine de trei sferturi din suprafaţa totală a judeţului Galaţi. Mai exact, din totalul de 446.632 de hectare ale judeţului, o suprafaţă de 351.035 de hectare este considerată teren agricol, potrivit datelor Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi. Având atât de mult pământ disponibil, ar trebui, deci, să putem produce măcar atât cât să ne ajungă nouă, celor circa 526.000 de gălăţeni, să ne astâmpărăm foamea şi setea. Bine ar fi să ne săturăm noi, iar surplusul să-l exportăm, dar lucrurile merg astfel doar în teorie. Din păcate, dacă ar fi vreodată nevoie, producţia agricultură autohtonă n-ar putea hrăni nici măcar jumătate dintre gălăţeni, vreme de un an. Deşi milioane nerambursabile de euro s-au tot dat pe brazda fermierului gălăţean în fiecare an, de la aderarea la UE încoace, suntem încă departe de a avea o agricultură cu adevărat performantă, de pe urma căreia să aibă de câştigat atât fermierul şi comerciantul, cât şi clientul, fie el ţăran sau orăşean.
Vă spunem astăzi cât a produs agricultura locală, în anii din urmă şi de cât am mai avea nevoie în plus, peste cantităţile recoltate, nu ca să le mai dăm şi altora, ci doar ca să ne satisfacem propriile nevoi de consum. Evident, trebuie să existe şi importuri de mâncare, dar sănătos ar fi, din punct de vedere economic, să nu mai avem nici noi un deficit de producţie atât de mare. Dar,ca toate să aibă rost, ar trebui reglate şi pieţele de desfacere.
Consumul a fost calculat de Institutul Naţional de Statistică (INS) şi diverse instituţii europene, iar producţiile sunt raportate de DADR şi APIA.
În panificaţie, nici materie primă, nici procesare
Per total, fermierii gălăţeni au raportat în toamna trecută o producţie de grâu de peste 180.000 de tone. Din această cantitate, însă, doar circa 60 la sută are, de regulă, calitatea necesară pentru a ajunge în procesare şi a deveni făină de panificaţie, iar vreo 15.000 de tone e grâu de sămânţă. La procesare, dintr-un kilogram de grâu iese cam trei sferturi de kilogram de făină, aşa că, şi dacă am mai avea marile mori din judeţ funcţionale ca să producem făina, tot n-am scoate mai mult de 80.000 de tone. Iar de aici nu ies cele vreo sută de milioane de tone de pâine şi produse de panificaţie pe care gălăţenii le mănâncă anual, dacă ţinem cont de consumul mediu de 200 de kilograme de pâine şi produse derivate, per cap de locuitor, calculat de INS.
Laptele ne-ar ajunge doar dacă n-am face din el şi brânză
La consumul de lapte, suntem pe ultimele locuri din Uniunea Europeană. Potrivit datelor publicate anul trecut într-un studiu Euromonitor, bem, în medie, cam 32 de ml de lapte pe zi. Vorbim doar despre consumul de lapte în stare lichidă, nu şi despre cel are intră în procesare avansată, ajungând iaurt sau parte componentă a brânzeturilor. Prin comparaţie, cei mai mari consumatori de lapte de pe continent, irlandezii, beau 396 ml pe zi, adică de peste 12 ori mai mult decât noi. Pe baza datelor Euromonitorului, am spune că lapte avem din belşug. Consumul nostru judeţean ar fi de circa 6.260.480 de litri, în vreme ce anul trecut s-a plătit subvenţie la tonă pentru 7.144.263 de litri de lapte livrat. Iar acesta este doar laptele din fermele agricultorilor care îşi fiscalizează producţie. Or, cei mai mulţi dintre miile de gălăţeni care cresc o vacă sau două, vând laptele la negru. Problema este că nu tot laptele recoltat şi vândut de fermieri e de băut. Din aceeaşi cantitate trebuie să rămână şi pentru: iaurt, brânză, caşcaval şi, în cele din urmă, pentru brânza topită. Or, dacă e să luăm în calcul şi cantităţile necesare obţinerii brânzeturilor, constatăm că nu ne mai ajunge fiecăruia nici măcar câte un strop. La o medie de consum de 12 ouă pe săptămână fiecare, gălăţenii ar avea nevoie de peste 75.700.000 de ouă pe an. Or, producţia raportată la nivelul judeţului este de peste trei ori mai mică.
Carnea produsă la Galaţi nu-i pentru toţi
Cât e în putere, ţăranul creşte porc şi orătănii şi consumă carne mai degrabă din propria-i gospodărie. Pentru orăşean, însă, lucrurile sunt mai complicate. Mari crescători de porci, spre exemplu, nu prea avem, în Galaţi. Există ferme şi abatoare în care s-a investit mult în zona comunei Lieşti, Munteni şi a oraşului Tecuci, dar nici împreună nu au efective suficiente de animale încât să sature peste 230.000 de orăşeni care mănâncă, fiecare, în medie, 23 de kilograme de carne de porc pe an. Asta, ca să nu mai punem la socoteală faptul că o linie genetică performantă la porcii de carne nu se creează de la un an la altul, deci sacrificările trebuie făcute cu măsură. Iar cantităţi importante de carne de porc se mai duc şi în fabricarea semi-preparatelor. În caz de nevoie, ţăranul s-ar descurca din producţie autohtonă, dar orăşeanul n-ar mai prea avea ce cumpăra din galantare fără carnea adusă de pe alte meleaguri.
Dacă judecăm după calculele statisticienilor, mâncăm maxim câte 20 de kilograme de carne de pasăre pe an, fiecare. La nivel de judeţ, am avea, deci, nevoie de vreo 10.000 de tone de carne de pasăre pe an. Or, producţia raportată de crescătorii gălăţeni de găini de carne e nesemnificativă. Avem vreo 6.000 de tone de pasăre în viu, dar cifrele provin din contabilizarea păsărilor folosite la întinerirea efectivelor, în fermele de găini ouătoare. Consumul de carne de vită e scăzut în întreaga ţară, dar mai cu seamă în est, unde nivelul de trai este mai redus. Media de consum pe plan naţional este de şase kilograme de carne de vită de persoană. Asta ar însemna să putem tăia, anual, vreo 7.000 de vite. Şi nu avem de unde. În Galaţi sunt doar 32.000 de capete, cu tot cu cele de lapte din ferme şi cu vacile din curţile ţăranilor. La carnea de oaie s-ar putea acoperi necesarul, dat numai pentru că are căutare remarcabilă doar vreo săptămână pe an, înainte de Sfintele Paşti.
Fructele şi legumele, nici pe-o măsea
Mâncăm, în medie, fiecare, cel mult un măr şi jumătate pe zi. Mai exact, cantitatea medie consumată, de persoană, este de 173 de grame de fructe pe zi, potrivit INS. Din producţie proprie însă n-am putea pune pe masă nici măcar un măr pe săptămână.
Potrivit datelor DADR Galaţi, avem doar vreo 739 de hectare de livadă în judeţ şi o producţie de fructe de circa 2.352 de tone de fructe pe an. Or, noi consumăm cam 33.000 de tone de fructe anual. Am avea nevoie, deci, de producţii de 14 ori mai mari. Iar aşa ceva, cu toate că se anunţă finanţări europene masive în sectorul pomicol, nu se poate realiza în câţiva ani.
La consumul de cartofi excelăm. Mâncăm nu mai puţin de 42.000 de tone pe an, dar nu producem nici jumătate. În ceea ce priveşte celelalte legume, de la varză, la roşie, castravete, ceapă etc. înregistrăm un consum de circa aproape jumătate de kilogram de persoană pe zi. Per total, vreo 153.000.000 de tone pe an, la nivel de judeţ. Producţia ajunge pe la 105.000.000 de tone, dar includem aici şi legumele pe care şi le creşte ţăranul prin curte. Oricum, cei mai mulţi dintre legumicultori şi pomicultori vând totul până dă iarna, din cauză că n-au unde stoca. Există excepţii, dar puţine.
Nici o zecime din peşte nu-i din apele noastre
Consumul mediu al fiecăruia dintre noi este de patru kilograme pe peşte pe an. Asta ar însemna că întreaga populaţie a judeţului mănâncă, anual, doar vreo 2.100 tone de peşte. Puţin, având în vedere că trăim la o aruncătură de băţ de Dunăre, de Siret şi de Prut, cu toată salba lui de lacuri cu peşte. Vreo mie de tone din cantitatea pe care o mâncăm ajunge în pescării de la societăţi din Tulcea. Mare parte din cantitate nici măcar nu e fiscalizată. Restul e peşte adus la negru din alte judeţe şi peşte importat, fie refrigerat, fie congelat. În acte, luciul de apă exploatabil ar ajunge la peste 13.000 de hectare, dar mare lucru ar fi dacă, pe plan local, am fi produs măcar vreo sută de tone de peşte, în anii din urmă!
Nici măcar un pahar de vin din podgoriile gălăţene
Avem sub 15.000 de hectare de vie pe rod, chiar dacă adunăm suprafeţele pe care sunt plantate soiuri nobile cu cele pe care e viţă hibridă. Capacitatea de vinificare a fermelor viticole gălăţene ajunge la vreo 21 de milioane de litri pe an. Nimeni nu produce, însă, atât de mult. Per total, nici măcar 100 ml de vin din podgorii locale nu poate bea fiecare gălăţean.
