Mircea Toader cere protecţionism pentru piaţa gălăţeană

Mircea Toader cere protecţionism pentru piaţa gălăţeană
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Băsescu se va întâlni cu Mittal înainte de alegeri * Memorandum bun şi pentru Intfor *

După ce ministrul Economiei şi Industriei, Adriean Videanu, s-a întâlnit, aşa cum a promis, cu conducerea şi sindicatele Combinatului Siderurgic ArcelorMittal, „s-a convenit o agendă de lucru. S-a convenit ca în luna septembrie să vină în România patronul Lakshmi Mittal, care va avea o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, tocmai pentru a garanta dacă ArcelorMittal Galaţi va rămâne în funcţiune, ce măsuri vor fi luate pentru funcţionarea în bune condiţiuni a acestuia şi măsurile pe care le propune Guvernul pentru a menţine stabilitatea, atât a personalului din Combinat, cât în special a activităţii sale – a declarat preşedintele filialei Galaţi a PD-L, deputatul Mircea Toader.

Democrat-liberalul mai spune că se va încheia un memorandum, care să prevadă obligativitatea ca „SIDEX-ul să asigure, la solicitarea întreprinderilor, societăţilor comerciale din România [ca acestea] să aibă prioritate, atât din punct de vedere al datei când le vor fi puse la dispoziţie produsele sale, cât şi, pe de altă parte, în condiţiile în care există o solicitare suplimentară, să li se poată  rezolva.” 

Nu ştim dacă acest, practic, protecţionism, ar fi posibil, chiar în cazul în care Combinatul ar fi de stat: comenzile trebuie onorate în ordine. Poate că la preţ să ni se facă rabat, fiind oraş-gazdă…

Ideea pare să fi venit dinspre fostul candidat PD-L la Primăria Galaţi, Andrei Lişinschi, care este, după cum se ştie, patronul Intfor SA. Căci deputatul Toader a evocat tocmai situaţia de acolo, spunând că i se  pare curios că, deşi Intfor are nevoie de produse din Combinat, „aceste produse nu i se pot pune la dispoziţie în luna august, fiindcă nu mai pot să producă, pentru că au depăşit planul sau nu au în plan aşa ceva”.

„Mi se pare un lucru absolut anormal: când cineva îţi cere să produci, trebuie să produci! Cu atât mai mult produci pentru cel din Galaţi”.

Toader cere ca firmele din România, „dacă nu cele din Galaţi”, să aibă prioritate la distribuţie şi la preţ. Noi am auzit, să vedem ce zice şi conducerea Combinatului. Care, apropo, nu se mai cheamă de câteva mandate „SIDEX”…

pnl3
Citit 1520 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.