În timp ce oamenii simpli se odihneau după o săptămână de muncă, politicienii au lucrat şi duminica. Poate mai corect ar fi să spun „ne-au lucrat”. S-au negociat la sânge portofoliile celui de-al patrulea Guvern Ponta. Dacă n-ar fi vuit ziarele şi televizoarele, oamenii şi-ar fi văzut liniştiţi de treaba lor. S-au obişnuit ca o asemenea treabă serioasă, care ar trebui să însemne câte un univers de responsabilitate pe umerii fiecărui nou minstru, să fie transformată într-o bagatelă: goana după ciolan. După 25 de ani de la Revoluţie, în care ne-am tot fript, vrând-nevrând, cu această zeamă lungă a democraţiei, tot românul ştie că n-are ce să aştepte bun de la un ministru. Că nu vine în fruntea unui domeniu ca să facă treabă, ci să bage mâna până peste cot în banii statului.
Cu toate acestea, a pune la Educaţie un ministru care este la bază inginer - absolvent al Facultăţii de Agronomie din Bucureşti - are conotaţia unui atentat la siguranţa naţiunii. Chiar dacă Sorin Câmpeanu are doctorat, este şi rector al instituţiei pe care a absolvit-o, ba chiar şi preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor. Nu mă cramponez de nişte patalamale. Totuşi, Ministerul Educaţiei şi cel al Culturii nu pot fi împărţite ca la tarabă.
Nu susţin nici că Remus Pricopie ar fi mai bun, doar e cel care, printre altele, a lăsat o generaţie de şcolari fără „Abecedar”. Nici cei dinaintea lui nu s-au făcut remarcaţi decât ca fiind străluciţi plagiatori, înalţi oameni de carton, desăvârşiţi abramburei, oameni fără viziune, pe mâna cărora a căzut unul dintre cele mai sensibile şi importante domenii ale ţării - pentru că de la Educaţie pleacă totul.
Bietul Spiru Haret . care avea, la Paris, două licenţe (în matematică şi fizică) şi un doctorat - se întoarce în mormânt, când vede că zestrea sa a ajuns pe mâna unui inginer la coada vacii. Pentru că asta scoate, în definitiv, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară. Nu e nimic ruşinos să fii inginer agronom, atâta vreme cât n-ai pretenţii să educi vlăstarii unui neam, în litera tomurilor de agronomie. Spiru Haret, bunăoară, a pornit întâi ca profesor, apoi a fost inspector, a bătut toată ţara, a inspirat colbul tuturor satelor, a stat de vorbă cu învăţătorii, i-a întrebat ce-i doare, şi-a notat totul în caietele sale, astfel că, în scurt timp, ştia toate problemele pe care le avea învăţământul la vremea aceea. Aşa s-a putut bate pentru bani pentru învăţământ şi aşa a ştiut şi cum să-i folosească eficient. În numai 13 ani, perioadă în care a fost numit ministru al Educaţiei de trei ori, s-au construit peste 2.000 de şcoli, iar reforma făcută de el a supravieţuit aproape 100 de ani. Şi ar fi dat roade frumoase în continuare, dacă nu ar fi venit peste noi, din 1990 încoace, tăvălugul „modificării schimbării” la fiecare nou ministru care şi-a propus să revoluţioneze şcoala.
Tot citind CV-ul domnului Câmpeanu, în încercarea de a mă lămuri care au fost resorturile lui Ponta de a-l propune în această importantă funcţie, mi-a sărit în ochi un amănunt: din 2012, omul nostru e secretar general în Consiliul Naţional de Atestarea Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, cel primenit exact în anul cu pricina, astfel încât să ascundă plagiatul lui Ponta.
