Nu ştiu ce părere aveţi dumneavoastră, dar eu, cel puţin în ultimul an, m-am simţit din ce în ce mai puţin în siguranţă pe străzile Galaţiului. Atât din punct de al integrităţii mele fizice, cât şi din punct de vedere al confortului pietonal.
În ceea ce priveşte siguranţa fizică, există mai multe aspecte care erau deranjante, dar au devenit acute. În primul rând, trotuarele. Să fim clari: ele mai mult nu există, decât există. Acolo unde, cândva, erau dale de marmură - gen esplanada din faţa Hotelului Dunărea, esplanada de la Potcoava de Aur, trotuarul din staţia de autobuz din Ţiglina, pe sensul de mers spre Micro 19, precum şi cel din faţa Spitalului Judeţean şi până la Neacşu - acum există doar capcane. Dacă e zăpadă moale, îţi rupi gâtul fiindcă ea alunecă pe dale, dacă e zăpadă îngheţată, aluneci din prima, iar dacă nu e zăpadă sunt atâtea dale lipsă, sparte, bucăţi rupte, dale ridicate de rădăcinile vreunui arbore încât, practic, mersul pe jos devine un efort considerabil. Parcă am fi la 100 de metri garduri. Imaginaţi-vă (dacă nu faceţi cumva parte din categoriile respective) că aveţi peste 75 de ani şi artrită, reumatism, probleme de tot felul care vă reduc mobilitatea. Sau imaginaţi-vă că aveţi un an şi învăţaţi să mergeţi pe trotuarele cu pricina, locuri dealtfel populate mai mereu de părinţi şi copii, că la parcuri de joacă stăm încă foarte prost! Un coşmar!
Dacă trotuarele sunt prevăzute cu dale din cele mici, cu nisip printre ele, aşezarea lor după cum a dat Domnul şi neîntreţinerea corespunzătoare (că şi nisipul ăla trebuie completat din când în când, dalele împinse la locul lor etc) a dus la apariţia unor adevărate muşuroaie sau, mai rău, la spargerea câte unui colţ de dală, suficient ca să-ţi rupi gâtul, insuficient ca să vezi clar că nu e sigur să calci şi să determine schimbarea dalei cu pricina. O altă categorie de pericol o reprezintă insulele cu zona de trecere joasă, dealtfel foarte utile, mai ales în cazul în care cari după tine căruţul de copil sau pe cel de cumpărături. Zona mai joasă nu este însă delimitată vizual în niciun fel şi, din anumite unghiuri, dacă nu ştii că e diferenţă de nivel nu ai cum s-o vezi. Nu cred că ar fi o mare greutate să fie trase nişte dungi albe cu vopsea reflectorizantă.
Odată depăşite gropile din caldarâm, mai există o categorie de pericole la care trebuie să fim extrem de atenţi: cea a panourilor publicitare sub formă de prismă triunghiulară care răsar în mijlocul trotuarului când ţi-e lumea mai dragă. Sunt mari, veţi spune, uşor de văzut. E drept, dar ele sunt ancorate în trotuar cu nişte cabluri, sfori sau sârme suficient de subţiri ca să nu poată fi observate cu uşurinţă şi nesemnalizate în culori, să atragă atenţia. În consecinţă, este extrem de uşor să le iei în picioare, mai ales dacă, aşa cum de altfel clienţii de publicitate cu pricina îşi doresc, tocmai caşti gura la ce scrie pe panou.
În consecinţă, confortul pietonului este zero la Galaţi. Ce să mai vorbim de confortul persoanei cu handicap locomotor sau de vedere! Astea, deja, sunt lucruri sfinte.
