O măsură, în esență, bună, cea de distribuire către profesori a primelor de carieră didactică, pare să fi intrat în momentul de față pe făgașul acelor inițiative pavate cu intenții bune, dar cu final cel puțin neclar.
Profesorii care au fost în activitate didactică în anul școlar 2022-2023 primesc, începând de luna trecută, câte o primă de carieră didactică în valoare de 1.500 de lei, conform Ordonanței de Urgență nr. 58 din 12 iunie 2023. Ministrul Educației, Ligia Deca, explica atunci că banii vor putea fi folosiți pentru cursuri de pregătire profesională, echipamente IT, cărți de specialitate și alte categorii de cheltuieli care sprijină calitatea în învățământ.
Prima, acordată din fonduri europene, înseamnă 1.500 de lei net, din care aproximativ 30% (450 de lei) sunt sumă forfetară, adică la dispoziția cadrului didactic. Ceilalți 70% pot fi cheltuiţi pentru aspectele menționate mai sus, însă numai pentru cheltuieli care vizează creșterea calității în învățământ și care trebuie justificate prin chitanțe sau documente semnate pe proprie răspundere.
Pe lângă faptul că mulți profesori reclamă că au primit cardurile de primă didactică dar acestea nu au fost încărcate, cine a primit și banii nu prea știe ce poate să cumpere. Comunicarea ministerului pe această temă lasă mult de dorit. Mai mult, profesorii reclamă că răspunderea este pasată de la un minister (al Educației, de care țin cadrele didactice) la altul (cel al Investițiilor și Fondurilor Europene, care gestionează banii).
Ministerul Educației susține că există o bază de date a comercianților eligibili, într-o listă care se actualizează permanent. Același lucru se afirmă și în documentul primit în plicul cu cardul și care te dirijează la o listă de pe site-ul pluxee.ro (fostul Sodexo). Problema este că pe această listă au fost trecute mai întâi librării (perfect de înțeles, pentru că vând cărți de specialitate), apoi s-au adăugat magazinele de electronice (iar de înțeles, pentru că de acolo se pot cumpăra imprimante, scanere, monitoare, laptopuri și alte echipamente didactice), iar într-un final lista a "explodat" cu mii de farmacii, hoteluri și pensiuni, agenții de turism, supermarketuri, magazine de bijuterii, cosmetice și parfumuri. E greu de spus, oricâtă imaginație ai avea, în ce fel ar putea ajuta acestea la creșterea calității în învățământ.
Dilema profesorilor este de înțeles: fiind vorba de fonduri europene, acestea trebuie cheltuite strict în domeniul pentru care au fost acordate. Să-ți cumperi un telefon din prima de carieră didactică și apoi să afli că de fapt nu aveai voie ar însemna ca, la un moment dat, să fii obligat să dai banii înapoi.