Poate la săpat șanțuri, turnat betoane sau prin mină ar fi vreo șansă, dar să-i pui să șteargă praful pe rafturi sperând că își vor scoate nelegiuirile din cap și vor prețui munca cinstită, în niciun caz. Realitatea ne demonstrează cum niște dealeri care au otrăvit, peste un deceniu, trupuri şi suflete cu porcării ilegale, au zburdat fericiți pe străzi și au propagat un fenomen pe care numai o lege ca-n Malaezia îl mai poate stârpi.
Frații Amid se odihnesc acum în arest, după o foarte lungă perioadă în care problemele cu legea nu prea au fost de natură să le tulbure afacerile. Traficul de droguri este meseria pe care au deprins-o din liceu și în care s-au supraspecializat, așa că nicio pedeapsă dată de Justiție până acum nu a avut darul să îi aducă pe calea cea dreaptă. Nici nu avea cum, pentru că frățiorii comercianți de otrăvuri la plic au fost tratați cu milă și condescendență, aproape mângâiați pe creștet de Justiția unui Stat care declară sus și tare că e în război cu crima organizată.
Trei luni la bibliotecă, la căldurică, drept muncă în folosul comunității, a fost "sperietura" pe care au tras-o frații Amid, la debutul carierei lor. Care, în aceste condiții, nici nu avea cum să nu înflorească într-o societate în care traficul de droguri s-a răspândit cu repeziciune, fiind practicat ori ca hobby, ori ca sursă de venit alternativ, în timp ce alții l-au dus la rang de afacere.
Fostul președinte american Ronald Reagan spunea că sărăcia unui popor este prețul pe care acesta îl plătește pentru prostia lui. Dacă ar fi să-l parafrazăm, am putea spune că noi avem parte de haosul pe care ni-l facem singuri, mimând dreptatea.
Tam-tamul care însoțește orice punct culminant al arestării traficantului X sau proxenetului Y, luat din pat cu mascații la 6,00 dimineața, nu are nimic de-a face cu modul în care se dezumflă balonul odată ajuns dosarul la judecată.
La Galați, grupările de proxeneți și dealerii de droguri se plimbă ani de zile prin judecăți, procesele durând suficient de mult încât martorii să mai uite sau să dispară, victimele să își mai reconsidere din poziții și să își mai schimbe semnificativ declarațiile, inculpații să fie trimiși acasă pentru că nu pot fi ținuți în arest mai mult de jumătate din pedeapsa legală, mai intervine vreo prescripție și uite-așa se face "dreptatea".
Mafiotul scapă cu câțiva ani de pușcărie sau deloc, timp în care își continuă treburile care și până atunci i-au adus lui bani, iar altora, nenorocire. Iar nouă, tuturor, un fenomen care a cuprins școlile, iar mâine-poimâine va sări poate și gardul grădiniței. Dar, vorba președintelui, poate avem mafioții pe care îi merităm, îi cultivăm și îi creștem.
