Dacă se mai îndoiește cineva că principiul apărării colective este unul ”demodat”, așa cum păreau a considera în ”vremurile bune” unii dintre liderii europeni – ar fi bine să pună în balanță realitățile geopolitice și de securitate de astăzi în comparație cu situația de acum 75 de ani, când primele 12 state din America de Nord și Europa puneau bazele NATO.
Amenințarea Uniunii Sovietice este astăzi înlocuită de regimul Putin, cu accente totalitare și ambiții expansioniste la fel de viguroase ca în vremea lui Stalin. Rusia este astăzi o amenințare militară directă la adresa democrațiilor europene, deși nimeni nu mai credea, la sfârșitul Războiului Rece, că un astfel de lucru ar mai fi posibil. Se vorbea chiar de un ”sfârșit al istoriei”, de o umanitate intrată într-o perioadă de armonie și pace universală! Iată că ultimele decenii ne-au învățat că nici pacea, nici democrația nu sunt un dat natural. Ele trebuie apărate și consolidate în permanență.
Atât NATO, cât și Uniunea Europeană sunt pilonii de bază ai stabilității și cooperării în Europa, chiar dacă balansul de ”soft” și ”hard” între cele două structuri este unul diferit. Dar fie politic, fie militar, principiul NATO că un atac asupra unui membru este considerat un atac asupra tuturor își găsește tot mai frecvent un corespondent și în politica UE.
Rusia a readus realitatea războiului - inclusiv sub aspectul amenințării nucleare - în Europa, iar paradigma de securitate este și ea reconsiderată de toate statele. Interesant, la nivelul NATO, deși SUA este încă ”vioara întâi”, statele europene în special tind să-și asume un rol tot mai important în ecuația securității colective. Însuși actualul secretar NATO, Jens Stoltenberg, accentua faptul că Europa are nevoie de America pentru securitatea sa, dar că, în același timp, America are nevoie de Europa. ”Aliaţii europeni dispun de forţe armate de talie mondială, de vaste reţele de informaţii şi de o influenţă diplomatică unică. Ei multiplică puterea Americii'', a subliniat şeful NATO.
NATO, ca organizație, tinde să-și upgradeze sistemul de decizie și să depindă mai puțin de conjuncturile politice dintr-o țară sau alta. La fel de important este că UE ia tot mai în serios politicile de apărare comune. Agresiunea Rusiei a consolidat însă ideea că politica de apărare la nivelul UE trebuie să fie pe mai departe complementară cu NATO. Iar în acest context, faptul că istoricul Tratat de la Washington din 1949, care a dat naştere NATO, a ajuns în aceste zile la Bruxelles, are poate o simbolistică a sa, ce depășește aspectele strict ceremoniale.
