Școala verde și altfel, prilej de vacanță prelungită

Școala verde și altfel, prilej de vacanță prelungită
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

Unde e școală multă, e și sminteală! Cam așa au gândit ultimii miniștri ai învățământului românesc, care au constatat că este nevoie de o pauză, care să nu fie vacanţă, în cursul anului școlar, introducând o săptămână de școală pe care au intitulat-o sugestiv... "altfel". Și au lăsat la latitudinea unităților de învățământ să organizeze în aceste zile activități care să nu aibă legătură cu actul didactic.

Dacă ar fi să ne gândim la ideea de socializare între elevi altfel decât prin intermediul telefonului și al rețelelor de socializare, am putea spune că iniţiativa e lăudabilă. Însă, ministrul inventiv a fost schimbat și în locul lui a venit altul și mai inventiv, care a constatat că e nevoie de o altă săptămână de relaxare, pe lângă cea "altfel", pe care a intitulat-o de data aceasta "verde".

Și-așa, programul de învăţare a fost secționat cu două săptămâni de relaxare, una "altfel" și alta "verde". Pentru că nimeni nu a spus nimic concret despre ce se poate face în cele două săptămâni de activitate extrașcolară, bieții profesori au început să caute soluții pentru a umple timpul elevilor în această perioadă. Ba vizite la instituții, ba plimbări în parc, ba excursii în diverse orașe, totul pe banii părinților. Evident, iluștrii noștri conducători nu au alocat și fonduri pentru tot ceea ce este necesar pentru o activitate în timpul acestor perioade.

Se pare că, anul acesta, săptămâna de școală "verde" s-a pliat foarte bine, chiar înaintea vacanței de Paște, ceea ce a făcut ca orașul să fie luat cu asalt de grupuri de elevi, însoțiţi de profesori, în drum spre diverse destinații. Privind la rece, faptul că tinerii au schimbat mașinile părinților cu mijloacele de transport în comun este un lucru minunat, măcar au aflat cum se validează biletele. Și faptul că circulă împreună cu colegii și profesorii însoțitori este la fel de frumos. Pentru a bifa activitățile din aceste săptămâni, profesorii au organizat, fiecare după posibilități, vizite la diverse instituții de cultură din oraș. Din păcate, deşi atât profesorii, cât şi gazdele s-au străduit să-i atragă cu informaţii interesante, încercând să le creeze noi abilităţi, pentru cei mai mulți dintre elevi important a fost doar că nu mai fac ore, că nu mai au teme și că, per total, miroase a vacanţă. Ce au văzut pe la instituțiile vizitate şi care sunt foloasele cu care s-au ales la finalul zilei mai puţin contează. Important este că și-au mai etalat ținutele, au schimbat peisajul pentru selfie-uri și că a mai trecut o zi. Şi mai e doar una până la vacanța adevărată.

Citit 1829 ori Ultima modificare Joi, 25 Aprilie 2024 16:47

Mai multe din această categorie:

3 comentarii

  • postat de Gigel
    Vineri, 26 Aprilie 2024 20:10
    5.13.144.***
    Daca esti cioban ca meserie ce treaba are? E o munca destul de grea la animale indiferent ce sunt ele. Dar daca esti cioban la comportament e alta treaba si nu e nici cel mai mic motiv de mandrie.
    0
    5
  • postat de B Cally
    Vineri, 26 Aprilie 2024 12:44
    86.124.202.***
    Sunt cioban si cu asta ma mandresc , are cineva alta parere ?
    0
    2
  • postat de Gigel
    Vineri, 26 Aprilie 2024 07:59
    5.13.144.***
    La noi tot anul scolar e altfel, mai mereu afli ca e o vacanta.Apoi te intrebi dar iti si gasesti raspuns de ce apar inscriptii agramate pe masini ca in alt articol.
    3
    13

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro