Nu îl cunosc prea bine pe Bruno Ribo, ştiu doar atât cât poţi să afli despre un om cu care stai de vorbă la câteva întâlniri şi o serie de interviuri. Prima impresie pe care mi-a făcut-o când l-am întânit pentru prima dată, în urmă cu aproximativ un an, a fost că e un negociator excepţional. Că oricât ai încerca să scoţi de la el, nu îţi va da decât atât cât îşi propune să o facă. Sau chiar mai puţin de atât. Sigur, nu am negociat salarii, cum fac sindicaliştii, ci am încercat să scot de la el răspunsuri cât mai precise, răspunsuri care să dea substanţă ştirilor, analizelor sau interviurilor pe care urma să le public. La primele întâlniri, de fiecare dată când ieşeam pe poarta combinatului mă simţeam păcălit. Pentru că orice l-aş fi întrebat, oricât aş fi insistat asupra unui subiect, nu spunea niciodată mai mult decât ştia el că trebuie să spună. Iar pentru presă asta înseamnă un produs relativ banal. Culmea e că niciodată nu îmi spunea sec "nu comentez" sau "nu vreau să vorbesc despre acest subiect". Dimpotrivă, îmi dădea răspunsuri în mii de cuvinte, dar în care ocolea cu măiestrie să pună punctul pe "i". Desigur, o făcea cu eleganţă.
Cel mai recent interviu acordat "Vieţii libere" de Bruno Ribo, pe care îl puteţi citi în ziarul de astăzi, e totuşi puţin diferit. Evident, nici acum nu răstoarnă munţii cu dezvăluiri senzaţionale, dar de data aceasta mi se pare că ceva s-a schimbat în atitudinea lui Bruno Ribo. Nu faţă de mine, ci faţă de eventualii destinatari ai mesajului pe care îl transmite. Ceva s-a modificat în retorica şefului combinatului de la Galaţi. E mult mai apăsat, spune lucruri pe care s-a ferit până acum să le spună. Repet, încă nu "şi-a dat drumul la gură", cum se spune, dar dacă faci o comparaţie între un interviu din urmă cu un an, doi şi cel de astăzi, nu ai cum să nu realizezi diferenţa.
Conducerea ArcelorMittal îşi calculează foarte bine paşii, inclusiv (sau mai ales) în ceea ce priveşte mesajele pe care le transmite în spaţiul public. Şi sunt convins că există o relaţie directă între situaţia economică a combinatului şi retorica faţă de autorităţile publice din România. Cu cât previziunile sunt mai negre, cu atât discursul conducerii combinatului devine mai dur. Suntem, acum, din punctul meu de vedere, într-o fază de tranziţie. De la "suntem într-o situaţie grea" s-a trecut la "faceţi ceva, altfel murim". Şi dacă lucrurile nu se vor îmbunătăţi, în foarte scurt timp vom avea răspunsuri de genul "dăm afară oameni", "închidem", "la revedere". Adică "îşi va da drumul la gură" şi, mai grav, am convingerea că va pune în aplicare o serie de ameninţări, ca să dovedească faptul că nu încearcă doar să pună presiune. Repet, mi se pare că Bruno Ribo e un negociator foarte bun. Rămâne de văzut cât de bună e şi partea care reprezintă autorităţile româneşti. Pentru că pe noi ne interesează ca Guvernul să ofere cât mai puţin posibil, dar să îşi ţină investitorii aici.
