Fost director al ANIF, judecat pentru luare de mită

Fost director al ANIF, judecat pentru luare de mită
Evaluaţi acest articol
(31 voturi)

Fost director al Agenției Naționale de îmbunătățiri Funciare (ANIF) - Filiala Galați și fost comisar-șef al Gărzii de Mediu Galați, Sorin Dănăilă a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită și folosire de informații care nu sunt destinate publicității. Alături de numele său, în dosar mai apare cel al unui administrator de firmă, acuzat la rândul său că ar fi dat șpagă pentru a executa lucrări fără îndeplinirea procedurilor legale.

Faptele la care fac referire procurorii anticorupție s-ar fi petrecut în urmă cu trei ani, pe vremea când Sorin Dănăilă era director al filialei Galați a ANIF. Șeful de la Îmbunătățiri Funciare nu ar fi respectat procedurile privind acordarea unor lucrări de modernizare și întreținere a rețelelor pe care le administra și ar fi negociat direct cu o firmă specializată în domeniu, căreia i-ar fi acordat contractele și, implicit, fondurile aferente. Totul în schimbul unui "comision" pe care administratorul de fapt al societății, și el inculpat în dosar, i l-ar fi plătit.

"În perioada 19 mai - 30 septembrie 2021, inculpatul Dănăilă Sorin, în calitățile menționate mai sus, ar fi acceptat promisiunea unor foloase necuvenite și ar fi primit de la inculpatul C.I. suma totală de 134.821 de lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu. Concret, în schimbul foloaselor respective, inculpatul Dănăilă Sorin s-ar fi asigurat că Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare - Filiala Teritorială Galați a încheiat prin negociere, fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, cu Societatea Hidraconstruct Geovig SRL mai multe contracte de execuție lucrări de întreținere și reparații în amenajările de îmbunătățiri funciare și ar fi aprobat la plată facturile aferente lucrărilor executate de Societatea Hidraconstruct Geovig SRL", se arată în comunicatul DNA, prin care anchetatorii au anunțat finalizarea cercetărilor și trimiterea în judecată, la Tribunalul Galați, a dosarului de corupție.

Alături de acuzațiile de luare de mită, Dănăilă mai este vizat de suspiciunile de furnizare, către administratorul firmei respective, a unor informații pe care, în calitate de director al ANIF, nu ar fi trebuit să le divulge.

"Inculpatul Dănăilă Sorin i-ar fi transmis omului de afaceri informații care nu erau destinate publicității, cuprinse în documente întocmite în cadrul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare în etapa de planificare/pregătire a achiziției publice. Pentru «ajutorul» acordat în maniera de mai sus, inculpatul Dănăilă Sorin ar fi primit suma totală de 134.821 de lei, ce ar fi fost disimulată ca plată a unor raporturi comerciale licite, încheiate între două societăți comerciale controlate de cei doi inculpați", au mai arătat anchetatorii.

DNA a dispus instituirea sechestrului asupra unui imobil aparținând lui Sorin Dănăilă, măsură menită să asigure recuperarea prejudiciului în cazul în care acesta nu ar fi acoperit benevol.

Dănăilă, șef de cursă lungă

Liberalul Sorin Dănăilă s-a perindat la conducerea mai multor instituții din Galați, în ultimii ani, numele lui fiind legat nu doar de șefia ANIF, ci și de cea a Gărzii de Mediu Galați, în fruntea căruia a fost numit și a rămas timp de 16 luni. Legat de această funcție, a fost protagonistul unui scandal în urmă cu doi ani, când a avut un conflict violent, în sediul Gărzii de Mediu, cu comisarul Daniel Tudorache, fost subprefect și fost șef al instituției.

Ulterior, cei doi au negat altercația fizică, deși aceasta ajunsese la urechile poliției. Dănăilă a ocupat funcția de la Mediu până în luna octombrie a anului trecut, când în locul lui a fost numită Liliana Cornea.

Citit 4105 ori Ultima modificare Luni, 29 Aprilie 2024 21:01

2 comentarii

  • postat de Das
    Marți, 30 Aprilie 2024 16:58
    89.137.139.***
    Nu mai luati mita ca ajungeti la puscarie si va da afara si din PNL !
    0
    6
  • postat de Laur
    Luni, 29 Aprilie 2024 21:57
    80.233.59.***
    134 mii lei. Uitați va bine la acest individ.Cam asa arata cancerul societății noastre. Nu are importanta ca este PNList ori PSDist. Nu are importanta funcția. Doar ca acești neica nimeni,ne trag în jos. Ne distrug. Pe noi și pe copiii nostri Numiți politic, niște buzunare găurite...Silă..
    3
    54

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro