Banii nu-ţi cumpără nici minte, nici bun-simţ. Ar putea. Ar trebui. Dar, de cele mai multe ori, pur şi simplu lucrurile nu se întâmplă aşa. Văd, în fiecare dimineaţă, cum vecin cu bunăstare dobândită treptat, în anii din urmă - fost manager în transportul gălăţean - îşi scoate maşina cât o sufragerie din parcare, o lasă în plină stradă, coboară de la volan şi se urcă într-o altă maşină, mai mică, tot a lui, pe care o foloseşte doar ca să îşi blocheze locul. Seara, ritualul se repetă, doar că în sens invers. Vine omul, lasă sufrageria în drum, coboară, mută maşina mică şi apoi urcă sufrageria la loc în parcare. Ce dacă, în felul acesta, ocupă două locuri? Ce dacă un vecin urmează să ardă veo jumătate de litru de benzină căutându-şi alt loc? Prost să fii să îţi pese de chestii din astea. Sau mârlan să fii să nu-ţi pese? Păi, la ce ţi-o mai folosi averea, dacă tot trebuie să dai, ca restul sărăcimii, ture de bloc până când găseşti un loc de parcare? Şi asta nu-i tot. Vine în curând şi soţia vecinului, cu propria-i sufragerie, pe care o parchează tot în vecinătate. Numai ce spuneam: degeaba suntem noi domni şi doamne, dacă nici măcar loc de parcare lângă bloc n-avem. Sigur că se mai întâmplă să-i ocupe cineva locul de parcare doamnei. Şi atunci doamna mai lasă din fasoane şi se mai coboară la nivelul neobrăzatului care nu ştie cu cine are de-a face şi respectă mai mult buna-cuviinţă decât statutul dat de bani.
La fel ca bună parte dintre problemele legate de parcări, în Galaţi, şi aceasta s-ar putea rezolva printr-o inventariere a locurilor disponibile, urmată de posibilitatea închirierii lor, de către gălăţeni. În felul acesta, fiecare ar avea unde-şi lăsa sufrageria. Dar câtă vreme locul „tău” de parcare înseamnă, de fapt „al nostru”, ce sens are să încerci să te impui ocupându-ţi peticul de ciment cu remorci, maşini mici, bidoane, PET-uri sau crengi? Atâta-i de greu să îţi cauţi un loc de parcare, încât merită să le dai prilej vecinilor să se uite la tine ca la un ghiolban? Păi, se pare că da. Atâta-i de greu….
