Legenda spune că 50 de argonauţi au plecat în căutarea Lânei de Aur. După atâta succes, şeful lor, Iason, ce îl avea în subordine chiar şi pe Hercule, mde, mai subţire cu mintea decât cu muşchiul, Iason ăsta s-a tolănit la soare, a lăsat naibii să-i putrezească la mal corabia, ce s-a cufundat apoi singură.... Nu ştiu câte drahme o fi costat corabia Argus, însă corabia gălăţenilor, Pânzarul moldovenesc, a risipit aproape 900.000 de lei noi, n-a descoperit nicio lână, a plutit o ţâră, a fost avariată, însă nu de un aisberg, ci de o maşină a salubrităţii (pe bune!), pe Faleza de jos, iar acum, ca şi Argus, a putrezit pe mal!
Am observat că aproape toate cele mai bune lucruri care se mai fac la Galaţi se fac în primul rând cu inimă, nu cu bani! Sâmbătă, de pildă, la evenimentul orchestrat de către Direcţia de Cultură, absolut toate formaţiile comunităţilor etnice din Galaţi, Tulcea sau Brăila, voluntarii din Bucureşti şi Galaţi, care au participat la formidabila reconstituire istorică, în uniforme exact precum cele de la 1877, instituţii de cultură şi educaţie, n-au pretins niciun ban, mulţi n-au avut vreme să bea nici apă înainte de a-şi relua lungul drum spre casă. Ce mai, un succes, nimic putred, copii, tineri, adulţi, vârstnici au participat la un act voluntar, însă prea mulţi gălăţeni s-au plictisit acasă!
Greu e să legi la noi un parteneriat real! Iar dacă ar fi fost o acţiune oficială, ar fi costat poate sute de mii de lei, cu comisioane cu tot, şi cu gafele cu care ne-am obişnuit...
Trebuie să ne mişcăm, pentru a nu putrezi! Acoperişul Pavilionului administrativ al Parcului Industrial, clădire care nu a fost încă predată beneficiarului (!), s-a prăbuşit la furtună! Parcul, un fel de castel din Carpaţi despre care doar un Jules Verne ar putea născoci oarece vesel, va costa acum, ca un pânzar care nici măcar nu a plutit vreodată, 84.000 de lei! Oraşul acesta rămâne parcă prins într-un aisberg, nu vrea să se schimbe uimitor. Mai sper în reuşita anunţatei intrări în oraş dinspre Castru, dar mai sper şi că lucrarea va fi mai întâi cumpănită, căci, odată isprăvită, ne va bucura sau ne va ruşina pentru multă vreme!
