Pentru ucidere din culpă nu se face închisoare

Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Nu este prima oară când constat că legile din România nu sunt perfecte. Ba, aş putea spune că sunt chiar nedrepte. Şi mă refer aici la articolele de lege care prevăd pedepsele pentru uciderea din culpă.

Spre exemplu, şoferul care a produs, în 2015, un accident la Tuluceşti, în urma căruia un poliţist şi-a pierdut viaţa, iar un altul a fost rănit grav, s-a ales cu o pedeapsă de trei ani de închisoare, pentru ucidere din culpă. Nu va ajunge, însă, după gratii, pentru că judecătorii au decis suspendarea executării. Nu este primul caz de acest gen. Am tot scris, de-a lungul timpului, de accidente rutiere în urma cărora oameni nevinovaţi şi-au pierdut viaţa. Cam în toate, la finalul procesului, s-au dat sentinţe de condamnare cu suspendare, aşa cum s-a întâmplat şi într-un alt accident, petrecut tot la Tuluceşti, în urmă cu mai mulţi ani, în urma căruia două persoane, soţ şi soţie, au fost ucise şi abandonate pe marginea drumului.

Nu pot uita nici accidentul de la Folteşti, în urma căruia doi copii, care se jucau în faţa primăriei din localitate, au fost ucişi şi abandonaţi. Probabil, şoferul care a urcat la volan fără permis şi a mai şi fugit de la locul accidentului, riscă tot o pedeapsă cu suspendare. La fel ca şi cel care a lovit, fără intenţie, la Odaia Manolachi, doi copii, care, lăsaţi nesupravegheaţi de către părinţi, s-au căţărat pe spatele microbuzului.

Poate, până la urmă, cineva din Parlament se va gândi să propună o modificare a legii, prin care să se facă diferenţierea dintre un simplu accident, chiar soldat cu moartea cuiva, care s-a produs din motive care ţin de carosabil sau de probleme tehnice ale maşinii, şi un accident produs de un şofer care s-au urcat băut la volan, conştient fiind că nu are voie să facă acest lucru.

Până la modificarea legii, însă, nedreptatea va domni pentru rudele celor care şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere din cauza unor şoferi care se cred şmecheri şi susţin că lor nu li se poate întâmpla nimic. Iar dacă legea nu va fi modificată, aceşti şoferi inconştienţi nici nu vor putea fi potoliţi vreodată, pentru că, în momentul de faţă, pentru ucidere din culpă nu se face închisoare.

Citit 9156 ori Ultima modificare Duminică, 28 Mai 2017 16:07

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.