A doua ediţie a proiectului „Fii Avocat în Școala ta”, la final

A doua ediţie a proiectului „Fii Avocat în Școala ta”, la final
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Baroul Galați a organizat, la sediul Universității "Dunărea de Jos" din Bariera Traian, ceremonia de închidere a proiectului "Fii avocat în şcoala ta!", ediţia a doua

În proiect au fost implicați 24 de avocați, care au participat la ore de educație juridică la 26 de școli și licee din Galați, în peste 100 de clase. S-au derulat şi trei procese simulate, la Tribunalului Galați, în care elevii implicați au avut oportunitatea să vadă ce trebuie să facă avocaţii, procurorii, judecătorii sau grefierii.

"Suntem 24 de avocați care am participat la derularea orelor de educație juridică în 26 de unități de învățământ din oraș și din județ, aproximativ 3.000 de elevi au beneficiat la aceste cursuri de educație juridică. Proiectul a fost foarte bine primit de către elevi, avocații fiind impresionați de curiozitatea elevilor și de propunerea unor noi tipuri de procese simulate. Suntem siguri că, după acest proiect, o parte din elevi își vor dori din ce în ce mai mult să ajungă la o facultate de drept și să profeseze în aceste domenii", ne-a spus avocata Alice Comănescu, coordonatoarea proiectului.

Citit 1372 ori Ultima modificare Luni, 10 Iulie 2023 10:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.