Profesoara Nicoleta Crînganu este cea care ne-a oferit rezolvarea modelului de subiect propus pe site-ul MECTS pentru proba scrisă la limba şi literatura română de la bacalaureat
CLICK AICI PENTRU A DESCĂRCA SUBIECTELE PROPUSE!
CLICK AICI PENTRU A DESCĂRCA BAREMUL PROBEI!
Puteţi urmări mai jos rezolvarea subiectelor!
Subiectul I.
I.1. Sinonimele sunt:
nemișcarea – imobilitatea
dulce – blând;
I:2. În secvența „n-o să mă las”, cratima are rolul de a marca, gramatical, absența/elidarea unei vocale, „u”, din cuvântul "nu", rostirea în aceeași silabă a două cuvinte diferite, „nu” și „o”, iar, stilistic, poate fi un indiciu al oralității textului.
I.3. Exemple de enunțuri conținând locuțiuni/expresii cu „lumina”:
Fata era lumina ochilor tatălui său.
La lumina zilei, totul părea mai clar.
Demonstrația lui a pus în lumină conceptul pe care nu îl înțelegeam.
Sper că am făcut lumină, cu aceste exemple, dar mai sunt și alte locuțiuni și expresii, pe care le găsiți în DEX.
I.4. În fragmentul propus, perspectiva narativă este „împreună cu”, naratorul relatând faptele din interior, concentrându-se pe propriile trăiri și pe modul în care evenimentele au reverberat în conștiința sa. El nu spune povestea altuia, ci pe a sa.
I.5. Două cuvinte care aparțin câmpului semantic al timpului: ziua, ani, vară, septembrie, toamnă, dimineața, după-masă, seară etc.
I.6. Ca formă concretă de realizare a temei în text, motive literare în acest fragment sunt: motivul timpului, motivul zilei de vară, motivul asfințitului, motivul amintirii.
I.7. Ilustrare a naturii interogative a ființei, a efortului de a rememora întâmplări semnificative, interogațiile retorice din fragment pot fi grupate în trei categorii: prima, conținând interogațiile legate de vârsta întâmplărilor, ilustrează tocmai efortul personajului-narator de a pătrunde într-un timp trecut, nevoia sa de a fixa temporal o anumită experiență. A doua categorie marchează încercarea de a pătrunde mai adânc în intimitatea ființei, ilustrând totodată natura dilematică a personajului – narator, încercarea sa de a clarifica întâmplările trecute, estompate de trecerea timpului. Prin punerea în discuție a importanței întâmplării în raport cu amintirea, se sugerează subtil natura ficțională a narațiunii, în timp ce a treia categorie de întrebări concentrează atenția asupra tânărului căruia i se propune să se facă „văpsitor”, ilustrând un moment de cotitură în existența acestuia: momentul în care ridică fruntea și vede.
I.8. Ca gen, studiat încă din gimnaziu, în care sentimentele sunt transmise în mod indirect, prin narator, acțiune și personaje, genul epic presupune o cronologie a evenimentelor, cronologie care poate fi încălcată de narator, în povestire, dar care, la o reconstituire, de către cititor, se păstrează. Fragmentul propus ilustrează tocmai această funcție a naratorului, de a povesti evenimente: asistăm la o încercare de restabilire a unei cronologii, prin plasarea la o vârstă tânără a întâmplărilor. Alături de narator și de reconstituirea cronologiei (care presupune o succesiune de evenimente), apare motivul tatălui, ca personaj, instanță a comunicării în textul narativ, dar și indice al genului epic.
I.9. Fragmentul propus spre analiză vine în succesiunea imediată a unuia în care naratorul pretinde că n-a uitat nicio zi, nicio dimineață. Fraza imediat următoare infirmă tocmai această pretenție, sugerând natura eterică și capricioasă a amintirii. Personajul-narator știe că își amintește fiecare zi, dar ziua care are o semnificație mai adâncă îi scapă. Îi scapă, nu întâmplările zilei în sine, ci tocmai semnificațiile ei, consecințele interioare ale întâmplărilor, răsturnările care au dus la evoluția sa, ca matur. Practic, fragmentul nuanțează fraza anterioară, căci importantă este nu doar amintirea unor întâmplări, ci și a sensurilor acestora, nu doar amintirea în sine, ci și calitatea ei. Redactat la persoana I, fragmentul ilustrează demersul interogativ și memorialistic, în care personajul-narator caută să se regăsească, de fapt, pe sine.
(În situația comentării unui text epic, tineți minte trei pași fundamentali: 1) plasarea fragmentului în context. Îl va lumina; 2) Comentarea semnificațiilor lui, în sine, dar și prin raportare la fragmentul anterior sau ulterior; 3) Identificarea unei semnificații mai generale, pornind de la 1) și de la 2). Rezolvarea mea nu este unică, sunt convinsă că sunt elevi care pot găsi altele, mai bune chiar. Eu vreau doar să atrag atenția la structurarea unui asemenea comentariu pe text. În cazul în care există elemente semnificative de limbaj, înainte de concluzie – semnificația generală - se introduc și acestea).
Subiectul II
Pentru a putea construi un text argumentativ bun, trebuie să țineți seama de câteva elemente:
Subiectul nu presupune demonstrarea citatului, deci nu veți scrie nici că sunteti de acord cu el, nici că nu sunteți de acord. Nu vă veți concentra exclusiv pe citat. El vă va orienta doar.
Subiectul se referă, de obicei, la o idee abstactă, citatul are rolul de a o concretiza. De aceea, va trebui să stabiliți legătura dintre ideea propusă spre argumentare și citat. În exemplul nostru, despre reușită se poate vorbi în fel și chip, însă, prin citat, subiectul restrânge aria discuțiilor la raportul dintre reușită și sinceritate, respectiv, cunoașterea celorlalți. Nicolae Titulescu se referă la reușita în diplomație, însă orice reușită se poate sprijini pe cele două ingrediente propuse de autor. Textul argumentativ poate să dezvăluie subiectivitatea autorului, prin expresii de tip, „în opinia mea” sau acesta poate prefera să se obiectiveze, prin formularea unei ipoteze neutre.
Nu uitați că, pe lângă ipoteză, argumente, concluzie, trebuie să furnizați și exemple care să clarifice argumentele pe care le dați. Deseori, aici se pierd cele mai multe puncte la acest subiect. Nu uitați să scrieți corect, să marcați paragrafele prin alineat și prin rânduri separate, fiindcă toate aceste lucruri se vor puncta.
Cum ar putea fi formulat, prin urmare, un asemenea text? Vă ofer un exemplu.
„Reușita permanentă, solidă, rezultat al unei construcții minuțioase și elaborate, se sprijină pe o muncă presupunând nu doar un efort profesional, ci și unul de cunoaștere a celorlalți și de sinceritate în abordarea lor și a problemelor ce necesită rezolvare.
În primul rând, reușita nu este legată doar de stăpânirea, la nivel de exelență, a unui domeniu, ci și de cunoașterea persoanelor cu care intri în contact în diverse momente ale vieții, pentru că nu e suficient să îndeplinești cu succes o sarcină, e nevoie să știi și care sunt așteptările persoanei care ți-a trasat sarcina respectivă. Altfel spus, degeaba ești bun, dacă nu știi să și arăți acest lucru. Spre exemplu, când ți se dă o temă la școală, chiar dacă știi să o faci bine, dacă nu știi care sunt așteptările profesorului în legătură cu tema respectivă, riști să nu obții nota maximă, pentru că ai omis fie un mod particular de a o rezolva, fie un detaliu la care profesorul ține foarte mult.
În al doilea rând, toți ne putem confrunta cu situații neprevăzute în care sarcina nu poate fi dusă la capăt sau nu poate fi rezolvată corespunzător. Dacă, într-o asemenea situație, ne ascundem după o minciună, ne asumăm riscul de a ne pierde încrederea celor din jur, care, într-un moment în care am dori să ne fie recunoscute meritele, ne ignoră. Spre exemplu, dacă atunci când, din diferite motive, nu ne scriem temele pentru acasă, dacă, în locul abordării cu sinceritate a discuției despre acestea, croim o minciună ca să scăpăm, pe termen lung ea ne va urmări și ne va afecta evoluția exact în momentele în care ne dorim recunoașterea, deci reușita.
În plus, cunoașterea celorlalți și sinceritatea se conjugă în efortul nostru de a reuși, căci, fără sinceritate, nu permitem celorlalți să își dezvăluie ideile, sentimentele, problemele, deci nu putem să venim în întâmpinarea lor. Spre exemplu, dacă așezăm permanent o mască peste adevărata noastră fire, ceilalți se vor simți obligați să facă la fel, iar atunci când avem de rezolvat o problemă umblăm în ceață, fiindcă nu ni se spun adevăratele intenții, în detaliu.
În concluzie, fiind fundamentată pe o educație solidă, reușita se asociază și cu modul în care comunicăm cu cei din jur, modul în care știm să venim în întâmpinarea așteptărilor lor, dar și pe abordarea sinceră a problemelor cu care ne confruntăm, deci pe cunoașterea celorlalți și pe sinceritate.”
Subiectul III
La acest subiect, fiind vorba de alegerea unui autor, vă voi sugera mai degrabă niște repere de abordare.
- Fiind vorba despre o compunere mai elaborată, este firesc să faceți o introducere care să bucure ochiul și mintea evaluatorului, introducerea fiind, pentru el, poarta de intrare în textul tău.
Dacă poarta este frumoasă, te-ai putea aștepta să ți se ierte micile stângăcii, dacă poarta este nevopsită și stricată, toate stângăciile (inerente, de altfel, într-un examen) vor ieși mai bine în evidență.
Prin urmare, vă sfătuiesc să alcătuiți o introducere fără clișee verbale (de tipul Mihai Eminescu este cel mai mare poet etc), legată de activitatea literară a poetului ales, de universul său tematic. Se pot enumera aici teme și motive ale creației, elemente ale imaginarului poetic, după care vă veți concentra asupra temei alese. Ea va ilustra și viziunea despre lume, prin modul particular în care este abordată de către poet.
Spre exemplu, la Mihai Eminescu, după inventarierea temelor creației, se poate insista pe tema iubirii, temă studiată atât în clasa a IX-a, cât și în clase ulterioare. La acest poet, iubirea se asociază în mod particular cu condiția omului de geniu, prin urmare, dacă alegeți „Luceafărul” spre exemplificare veți putea face o mulțime de conexiuni atât cu cele două dominante tematice, cât și cu alte texte („Floare albastră”). Nu uitați ca, tot aici, să urmăriți și ipostazele eroticii eminesciene.
La George Bacovia, cel mai ușor este să abordăm tema morții. Bacovia este însă un poet modern al condiției umane, de aceea moartea se va asocia cu aneantizarea ființei. Indiferent ce text poetic alegem spre exemplificare vom căuta, în motivele specifice, această dimensiune. Spre exemplu, dacă abordăm poezia „Plumb” (dar este valabil și pentru „Lacustră”, „Decor” sau altele), vom observa că moartea sperie. Ea nu pare a fi urmată de nimic, de unde și tema descompunerii. Angoasa se asociază cu singurătatea, puseele nevrotice, vidul. Pentru omul credincios, moartea este urmată de înviere și apoteoză. Nu și la Bacovia, de unde și impresia de infern pe care o induc textele sale.
Varietatea tematică a poeticii la Nichita Stănescu îmi permite o mai slabă concentrare asupra unei teme, însă mă opresc tot la tema iubirii, pentru că știu că în multe școli se studiază ca text suport „Leoaică tânără, iubirea”.
După investigarea temelor și motivelor creației poetului (aici se pot invoca adolescența, dimineața, creația – poetică sau creațiunea etc), tema iubirii se poate asocia cu ideea de „viziune a sentimentelor”, formă particulară a lui Nichita Stănescu de a aborda tema. Viziunea, în poezia menționată, este legată de animalul de pradă, feroce, imprevizibil, care răstoarnă lumea și dă noi dimensiuni ființei.
- Următorul reper este legat de încadrarea într-un curent/direcție:
Mihai Eminescu – romantism (prin teme, dar mai ales prin motive – condiția geniului neînțeles, cosmosul, noaptea, sentimentul plenar al naturii etc)
George Bacovia – simbolism (expresionism, pentru cine poate demostra acest lucru), cu siguranță, lirica modernă (în termenii lui Hugo Friederich), prin sentimentul neantului, obsesia morții, descompunerea etc.
Neomodernism, la Nichita Stănescu, prin asumarea modernismului interbelic, de la forma versurilor, la temele specifice, și prin asimilarea „spiritului veacului”, fiindcă, în vremea în care scria Nichita Stănescu, în Occident, începea să se manifeste postmodernismul.
- Susținerea opiniei, presupune, de fapt, argumentarea, cu fragmente de text, a celor spuse de voi.
Spre exemplu, dacă abordezi Bacovia din perspectivă simbolistă, vei utiliza argumente din trăsăturile simbolismului.
Argumentele pot fi valide, dar, dacă nu scrii fragmente ilustrative de versuri, nu vei putea primi punctajul de la cel de-al treilea reper.
- La al patrulea reper, vă puteți concentra pe poezia prin care doriți să vă argumentați opinia.
Veți include elementele de structură și compoziție pe care le-ați studiat deja la școală. Pentru că textele pe care le puteți alege sunt variate, mi-e greu să scriu aici prea multe elemente de structură. Cei care abordează ”Luceafărul” vor vorbi despre basmul stilizat din incipit, planurile textului, schema epică, încărcată de lirism, rolurile sau măștile poetice etc. Pentru „Plumb” de Bacovia, vom vedea paralelismul sintactic, repetițiile, planurile textului etc. În cazul lui N. Stănescu, vom insista asupra metaforei centrale și a modului în care aceasta se regăsește în text.
- Pentru concluzii, este bine să revedeți introducerea, în așa fel încât să scrieți un text coerent și logic.
Nu uitați, ca și la textul argumentativ, o mare parte a punctajului vine din calitatea limbajului. Ne vom strădui să scriem într-un stil elevat, specific unei asemenea compuneri, corect din punct de vedere gramatical (dacă nu cunoști bine un cuvânt, evită-l, folosește un sinonim, eu așa fac). Și nu uitați de semnele de punctuație, care reprezintă una dintre marile „dureri” ale compunerilor școlare de la bacalaureat. Recitiți în gând textul, cu intonația pe care doriți să o recepteze evaluatorul: o mare parte din virgule vor veni din acest demers.
Cine este Nicoleta Crînganu
Inspectoarea de specialitate la limba şi literatura română – Nicoleta Crînganu, este în paralel şi lector universitar dr. la Universitatea „Dunărea de Jos”, dar şi profesor titular la Colegiul Naţional „C. Negri”.
Cu o carieră didactică de peste 20 de ani, are la activ zeci de cursuri de formare profesională în ţară şi în străinătate (devenind la rândul său formator educaţional), participări la proiecte europene, dar şi câteva zeci de elevi care s-au făcut remarcaţi prin premii la olimpiadele judeţene şi naţionale.
A publicat două volume: „Limba română. Teste grilă examenul de bacalaureat şi admiterea în învăţământul superior” (în anul 2002) şi „Ghid de pregătire pentru examenul de bacalaureat. Limba şi literatura română” (în 2007, 2008, 2009, 2010). Este, totodată, autoare de cronici şi articole ştiinţifice.
Experienţa profesională, calităţile şi capacitatea de muncă au recomandat-o ca membră în diferite comisii: Comisia naţională pentru aprobarea programelor şcolare; Comisia centrală de evaluare la olimpiada de limba şi literatura română şi alte concursuri şcolare, Colectivul de Cercetare a Universităţii „Dunărea de Jos”, Consiliul Ştiinţific al Bibliotecii „V. A. Urechia”.
A fost o perioadă destul de lungă colega noastră la „Viaţa liberă”, motiv pentru care îndeplineşte în prezent şi funcţia de purtător de cuvânt în cadrul ISJ Galaţi. Cunoaşte nu mai puţin de şase limbi străine (engleză, franceză, spaniolă, italiană, maghiară, persană).
Pentru rezultatele deosebite în cariera didactică a fost răsplătită cu Premiul Municipiului Galaţi.
Cum să câştigaţi punctaj în plus!
Nicoleta Crânganu are la activ ani mulţi în care a corectat teze la examenele naţionale, ca urmare vă dezvăluie nişte trucuri pe care ar trebui să le urmaţi cu sfinţenie, dacă vreţi să câştigaţi bunăvoinţa corectorului.
„Dragi elevi, vă spun, prin intermediul „Vieții libere”, ceea ce le spun, în general, elevilor mei de la clasă: pe lângă ceea ce scrii în lucrare, contează și modul în care scrii. Cu alte cuvinte, ai putea câștiga o jumătate de punct, împotriva voinței evaluatorului, dacă ai grijă să alcătuiești o teză riguros scrisă și ușor de citit.
De aceea, vă sugerez ca, atunci când redactați subiectele, să țineți seama de câteva lucruri:
- Lăsați spațiu suficient între subiecte. În felul acesta, se va vedea mai bine unde începe și unde sfârșește un subiect;
- Scrieți clar numărul subiectului pe care îl rezolvați, de exemplu: I.1, I.2 etc. Ni s-a întâmplat deseori să ne întrebăm ce subiect rezolvă elevul, acesta nescriind numărul, din context neînțelegându-se întotdeauna, dacă este vorba despre 7 sau 8.
- Încercați să rezolvați subiectele în ordinea lor. Aveți dreptul să le rezolvați în ordinea pe care o doriți, însă, atunci când le scrieți pe foaia de examen, scrieți-le în ordinea dată. Există elevi care rezolvă două sarcini de la primul subiect, trec la al doilea, mai rezolvă două sarcini de la primul subiect, apoi trec la al treilea etc. Exagerez, desigur, dar există teze lipsite de o minimă organizare. Ce îi spune acest lucru corectorului? În primul rând, că nu prea știi bine subiectele, nu prea îți sunt clare, de aceea, sari de la unul la altul, în speranța că îți mai vine în minte ceva pe parcurs. Cel mai rău este însă altceva: scriind rezolvările sarcinilor de lucru de la subiectul 1 printre subiectele 2 și 3, există riscul ca acestea să nu fie observate de evaluatori, mai ales dacă sunt înghesuite într-un colț de pagină cum se întâmplă.
- Scrieți ca și cum ar trebui să vă citiți voi, în clasă, lucrarea. Adică citeț. O teză care se citește ușor va avea o primire mai „prietenoasă” decât una la care evaluatorul se chinuie. Știu că mărimea caracterelor literei ține de personalitate, dar cei care scrieți foarte mic încercați, la examen, să scrieți mai mare, pentru că o lucrare citită greu implică o aplicare foarte strictă a baremului. El se aplică, dar, la punctajul de redactare, există o marjă de o jumătate de punct care se poate câștiga cu puțină atenție.”
