Absolvenţii de bacalaureat care muncesc şi vor să urmeze o facultate se mai pot înscrie la studii universitare de licenţă învăţământ la distanţă/învăţământ cu frecvenţă redusă, până joi, 25 septembrie.
Conducerea Universităţii “Dunărea de Jos” a decis să prelungească perioada de înscrieri la Facultatea de Litere (75 de locuri la specializarea Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză - ID) şi Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice (50 de locuri la Specializarea Drept - IFR).
Programul înscrierilor este de luni până vineri, între orele 8,30-15,00, la sediul central al Universităţi, din str. Domnească nr. 47, sala U17 (demisol). Până acum s-au înscris 34 de candidaţi la Litere şi 25 la Drept.
Taxa anuală de studiu la ambele specializări este de 2.700 de lei.
CITEŞTE ŞI: A treia SESIUNE DE ADMITERE, FĂRĂ EXAMEN, la Universitatea "Dunărea de Jos"