Cum se face ÎNSCRIEREA la clasa pregătitoare. Vezi CÂTE LOCURI sunt disponibile

Cum se face ÎNSCRIEREA la clasa pregătitoare. Vezi CÂTE LOCURI sunt disponibile
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) a publicat pe site-ul instituţiei circumscripţiile şcolare, locurile disponibile pentru clasele pregătitoare la fiecare unitate de învăţământ, condiţiile şi calendarul de înscriere. În total, pentru anul 2015, în judeţul Galaţi sunt disponibile 231 de clase pregătitoare şi 5.783 de locuri, cu 500 de locuri în plus faţă de anul trecut.

Cine trebuie să se înscrie în clasa pregătitoare

Pentru copiii care împlinesc vârsta de şase ani până la 31 august 2015, inclusiv, este obligatorie înscrierea la clasa pregătitoare. La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de şase ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2015, inclusiv, pot fi şi ei înscrişi la clasa pregătitoare, dacă  primesc undă verde în urma evaluării dezvoltării psihosomatice.

Copiii care împlinesc vârsta de şapte ani până la data de 31 august 2015 şi nu au fost înscrişi în clasa I, pot fi înscrişi, la cerere, în clasa I. La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de şapte ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2015, pot fi şi ei înscrişi în clasa I, dacă trec cu bine testul psihologic.

Unde şi cum se face evaluarea psihosomatică a copiilor

Evaluarea psihosomatică se realizează în perioada 17 februarie - 11 martie 2015, între orele 10,00 şi 18,00. Părinţii vor solicita realizarea evaluării psihosomatice a copiilor la CJRAE Galaţi, fie la numărul de telefon 0236.311.158, fie prin completarea şi depunerea unei cereri de solicitare la sediul CJRAE (din str. Portului nr. 55B, la etajul 3 al internatului Liceului Tehnologic de Marină) sau la unitatea şcolară unde părinţii optează pentru înscrierea copilului. Ulterior, secretariatul unităţilor şcolare va transmite tabelul nominal cu opţiunile de înscriere către CJRAE. Evaluările se vor realiza la sediul CJRAE Galaţi sau la sediul unităţilor şcolare, în funcţie de cererile existente pentru evaluare, la o dată ce va fi comunicată unităţii şcolare.

Actele necesare

Înscrierea se poate face la secretariatul unităţii de învăţământ sau complatând o cerere on-line. Formularele on-line vor fi disponibile pe site-ul Ministerului Educaţiei începând cu data de 23 februarie. După completarea cererii on-line, părinţii trebuie să meargă la şcoală pentru a valida înscrierea copiilor. Pentru înscriere, părinţii trebuie să aibă la ei următoarele acte: cerere-tip, copie şi original după actul de identitate al părintelui, copia şi originalul certificatului de naştere al copilului, documentul care atestă dezvoltarea psihosomatică corespunzatoare pentru parcurgerea clasei pregatitoare/ clasei I (acolo unde este cazul).

Calendarul de înscriere

Înscrierile vor avea loc în două etape. În etapa a doua, participă doar cei care nu au fost cuprinşi într-o unitate de învăţământ, după prima etapă. Prima etapă se va desfăşura în perioada 23 februarie - 3 martie, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 - 20,00, iar sâmbăta între orele 9,00 -13,00. Pe 20-21 martie se va face afişarea în unităţile de învăţământ şi pe site-ul ISJ a listei copiilor înscrişi după prima etapă.

A doua etapă se va desfăşura între 24 martie şi 3 aprilie. Dacă, după prima etapă, copiii nu sunt cuprinşi în nicio unitate de învăţământ, părinţii vor completa o nouă cerere de înscriere, repartizarea urmând să se facă pe locurile rămase disponibile după prima etapă.

Unităţile de învăţămâant sunt obligate să afişeze situaţia copiilor înscrişi şi a locurilor rămase disponibile după fiecare etapă de înscriere. Pe 10 aprilie se vor afişa listele cu copii înscrişi în a doua etapă.

Mai multe informaţii găsiţi pe site-ul ISJ, la adresa www.isj.gl.edu.ro.


CITEŞTE ŞI: Părinţii pot opta pentru STUDIEREA RELIGIEI LA ŞCOALĂ de către copii până pe 6 martie

Citit 2210 ori Ultima modificare Vineri, 20 Februarie 2015 09:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.