Ieri, palmierii Galaţiului, „fiinţe” de climă temperat-continentală, de obicei simbol al însoritelor coaste şi plaje mediteraneene, au plecat, cu fruntea verde de frunze, la adăpostul de iarnă. Palmierii noştri au prins, ieri, o zi frumoasă, luminoasă, cu cer albastru şi soare strălucitor, dar cu ceva dinţi ascuţiţi mai ales la orele dimineţii.
I-am admirat, oarecum nostalgic, privindu-i cocoţaţi pe platformele ADP-ului, care-i transportau. Le-am urat în gând copacilor ţărilor calde hibernare uşoară şi călduţă, dar…
În acelaşi timp mi-a zburat gândul la frigul din casele noastre. Gospodarii urbei de la Dunăre au, iată, grijă de palmierii sensibili la muşcătura frigului de peste iarnă, dar n-au reuşit să facă ceva şi pentru gălăţenii îngrămădiţi de soartă prin blocurile-cutii de chibrit, dârdâind de mai mare mila pentru ei. Pentru ei, de fapt împotriva lor, în fiecare toamnă târzie şi rece, se declanşează războiul entităţilor care, chipurile, au de-a face cu soarta lor de peste iarnă. În atmosfera aproape glacială se încing spirite, se ascut săbii, se ameninţă. Gălăţenii? Asistă înfriguraţi la acest spectacol grotesc, deja consacrat şi patentat în acest colţ de lume.
Recunosc, alături de alţii, am aşteptat ca în locul căldurii venite prin sistem centralizat să ajungem cumva la centrale de bloc, de scară, de… Speranţe deşarte, iluzii pierdute. Am rămas tot la mâna nevolniciei unor vremelnici. Speranţele? Ne-au îngheţat şi ele…
