Vezi cine este magistratul Paula Tănase, candidatul din Galaţi la şefia DNA

Vezi cine este magistratul Paula Tănase, candidatul din Galaţi la şefia DNA
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Magistratul Paula Tănase a terminat Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi în anul 1996. Imediat după absolvire a susţinut şi promovat prima, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, examenul de admitere în Ministerul Public, pe regiunea Moldova. Din 1998, după doi ani de stagiatură şi susţinerea examenul de definitivat, Paula Tănase a activat ca procuror de urmărire penală şi criminalistică la Parchetul de pe lângă Judecătorie. Din 2002, magistratul s-a ocupat, până în 2005, de anchetarea accidentelor mortale de muncă produse pe raza judeţului Galaţi şi de efectuarea activităţii de urmărire penală la parchet. Pentru activitatea şi rezultatele sale, Paula Tănase a fost răsplătită, în 2004, cu Meritul judiciar. Pasiunea pentru meserie şi-a spus cuvântul, magistratul ocupându-se, timp de un an, atât de urmăriri penale, cât şi de sectorul judiciar. În 2006, în urma unui examen, a promovat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, unde s-a ocupat de foarte multe dosare. Din 2009, magistratul a început să se ocupe de dosarele de corupţie ajunse la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi. Întrebată fiind care a fost cel mai important dosar de care s-a ocupat, Paula Tănase nu a dorit să nominalizeze nicio cauză. „Toate dosarele au fost importante. În cei 16 ani de activitate nu am avut nicio restituire sau achitare în soluţiile de trimitere în judecată dispuse. Pot să vă spun că am avut perioade în care am soluţionat peste 1.000 de dosare, cu stoc zero de la o săptămână la alta. Asta nu poate fi decât o dovadă de abnegaţie şi pasiune pentru meserie”, a precizat procuroarea.

Printre miile de dosare anchetate de Paula Tănase s-a numărat şi cazul celor două asistente medicale acuzate de corupţie. După ce a strâns probele necesare în acel dosar, Paula Tănase a predat cauza colegilor de la DNA Bucureşti, aceştia obţinând arestarea preventivă pe baza anchetei de la Galaţi.

Cu pasiunea în suflet, cu o determinare cum rar întâlneşti şi cu dorinţa de a schimba sistemul juridic din România, Paula Nicoleta Tănase va participa la interviul din 25 octombrie pentru ocuparea postului de procuror şef al DNA. Noi îi urăm mult succes!

Citit 6842 ori Ultima modificare Marți, 09 Octombrie 2012 11:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.