Căldura nu a ajuns la toată lumea! Avarii pe reţeaua de încălzire din oraş
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Căldura nu a ajuns la toată lumea! Avarii pe reţeaua de încălzire din oraş
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Apaterm a început să furnizeze căldură către gălăţeni încă din cursul zilei de miercuri, dar agentul termic nu a ajuns încă la toţi consumatorii. Întârzierile sunt cauzate de avariile semnalate pe reţeaua de distribuţie sau pe reţelele interioare ale blocurilor de locuinţe după pornirea sistemului centralizat de încălzire. „Avem astfel de situaţii în aproape toate zonele oraşului. Sunt situaţii punctuale şi afectează un număr mic de consumatori. Încercăm să le remediem cât mai repede posibil”, a declarat, joi, directorul de producţie al societăţii Apaterm, Mircea Ispas.

Gălăţenii care nu au căldură încă sunt sfătuiţi să îi semnaleze situaţia asociaţiei de proprietari din care fac parte. Aceasta va sesiza Apaterm, dacă avaria s-a produs pe conductele societăţii, sau va apela la serviciile unei firme specializate, dacă avaria s-a produs în interiorul limitei de proprietate (în subsolul blocurilor sau pe ţevile din interiorul imobilului).

Citit 1999 ori Ultima modificare Joi, 01 Noiembrie 2012 22:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.