Cinci persoane au fost rănite în accidente petrecute în afara oraşului

Cinci persoane au fost rănite în accidente petrecute în afara oraşului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Luna decembrie a început nefast pentru mai multe persoane din judeţul Galaţi care au fost rănite după ce maşinile în care se aflau au fost implicate în accidente rutiere.

Un prim eveniment a avut loc lângă Vârlezi, din vina unui şofer care nu s-a gândit că avea trei pasageri în maşină când a călcat pedala de acceleraţie. Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, maşina derapând şi izbindu-se de un copac de pe marginea şoselei. În urma impactului, cei trei pasageri din maşină, o tânăr de 18 ani şi doi bărbaţi de 31 de ani, au fost răniţi, fiind transportaţi la Spitalul de Urgenţă din Galaţi.

La aceeaşi unitate medicală au ajuns alte două persoane rănite într-un accident petrecut câteva ore mai târziu, la Matca. Un tânăr de 28 de ani, aflat la volanul unei maşini, a pierdut controlul direcţiei într-o curbă şi a pătruns pe contrasens, lovindu-se cu o altă maşină. Din impact, şoferiţa celei de-a doua maşini, o femeie de 35 de ani, şi pasagerul din dreapta, un bărbat de 40 de ani, au fost răniţi.

Conducătorii auto responsabili de cele două evenimente sunt cercetaţi penal.

Citit 958 ori Ultima modificare Luni, 02 Decembrie 2013 17:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.