VIDEO/ Câte parcări subterane există în România anului 2014

VIDEO/ Câte parcări subterane există în România anului 2014
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În prezent, România este departe de a avea oraşe aerisite în ceea ce priveşte traficul. Modernizarea localităţilor mari din ţară pare să bată pasul pe loc, iar, drept dovadă, doar câteva dintre ele au în acest moment parcări subterane demne de această titulatură, deşi toată lumea aspiră la statutul de oraş european, unde parcările supra sau subterane reprezintă un lucru obişnuit.

La Iaşi, un mamut de 73 de milioane de euro

În Iaşi, dezvoltatorul Iulius Group, controlat de omul de afaceri Iulian Dascălu, a investit 73 de milioane de euro în parcarea complexului urbanistic Palas, aceasta fiind cea mai mare parcare subterană din România, cu circa 2.500 de locuri.

Construcţia se întinde pe cinci niveluri subterane şi, pe lângă angajaţii clădirilor de birouri din zonă, este accesibilă şi publicului. Prima oră şi jumătate este gratuită, iar apoi tariful este de doi lei pe ora de staţionare.

Doar 162 de locuri în Suceava

Centrul municipiului Suceava a fost reamenajat peisagistic printr-un proiect finanţat prin Regio. Este vorba de o suprafaţă de peste 20.000 de metri pătraţi, care include şi două parcări subterane, cu o capacitate totală de 162 de locuri. Lucrările au fost terminate în timp record, din ianuarie 2011 până în martie 2013, şi au mai vizat reamenajarea zonelor pietonale şi a străzilor. Costurile s-au ridicat la aproximativ 38 de milioane de lei, din care Uniunea Europeană a acoperit aproximativ 30 de milioane de lei.

Staţionarea în cele două parcări subterane din Suceava este gratuită în limita a zece ore pe zi.

Peste 400 de locuri de parcare în Bucureşti

Inaugurată pe 15 noiembrie 2012, după trei ani de lucrări anevoioase, îngreunate de cercetările arheologice din zonă, şi o investiţie în parteneriat public-privat de 10 milioane de euro, parcarea subterană de la Universitatea din Bucureşti nu are foarte mult succes. Şoferii au la dispoziţie 425 de locuri, la un preţ de 2,5 lei pe oră până la ora 20,00 şi un leu în intervalul 20,00-06,00 şi în zilele de sâmbătă şi duminică. De asemenea, municipalitatea din Bucureşti oferă abonamente lunare fără restricţii de oră la preţul de 499 de lei pentru autoturisme şi 199 de lei pentru motociclete.

Cu toate astea, conform hotnews.ro, şoferii preferă să îşi lase în continuare autoturismele parcate pe trotuare, reclamând că parcarea subterană are lipsuri şi probleme cum ar fi: rampe de acces cu o înclinaţie prea mare, rampe interioare prea înguste, locuri de parcare insuficient de spaţioase. În plus, ieşirea din parcare este prea mică pentru autoturismele mari.

Una veche de 50 de ani, “descoperită” la Timişoara

Autorităţile din Timişoara au descoperit fără să vrea o parcare subterană veche de aproximativ 50 de ani, în spatele unor blocuri turn. Locatarii îşi construiseră un fel de garaje subterane. Deşi nu aveau habar de existenţa respectivei parcări, s-a luat decizia de modernizare, iar garajele care au fost construite între timp deasupra complexului vor fi demolate. În locul lor, autorităţile vor să construiască un spaţiu de joacă şi încă aproximativ 100 de locuri de parcare.

Citit 3280 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Februarie 2014 07:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.