Copaci DOBORÂŢI de vânt la Galaţi. Un plop uriaş a făcut PRAF TREI MAŞINI (GALERIE FOTO)
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Copaci DOBORÂŢI de vânt la Galaţi. Un plop uriaş a făcut PRAF TREI MAŞINI (GALERIE FOTO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Proprietarii a trei autoturisme parcate lângă blocul A1 din Ţiglina 1 au avut parte de o surpriză neplăcută vineri dimineaţă după ce şi-au găsit maşinile făcute praf de un plop uriaş. Copacul, înalt de circa 15 metri, s-a rupt de la jumătate şi a prins sub greutatea lui autoturismele care fuseseră parcate la o distanţă destul de mare de el. Niciunul dintre stăpânii maşinilor nu se aşteptase la o aşa nenorocire, mai ales că, susţin ei, avuseseră grijă să parcheze într-un loc în care nu era nici un pom care s-ar fi putut rupe. „Am parcat-o aici pentru că nu e nici un copac. Nu m-am aşteptat ca plopul acela să se rupă. Intenţionat nu mi-am lăsat maşina acolo, mai aproape, deşi eu stau la blocul A2, pentru că au mai căzut crengi din el, dar să se rupă trunchiul cu totul, nu credeam. Cred că va trebui să îmi repar maşina singur, pentru că nu am CASCO şi la cât de repede dă Primăria banii, mai bine mă lipsesc”, ne-a spus Iulian Floroiu, proprietarul unui Logan făcut praf de copacul rup.

În aceeaşi situaţie, de a nu putea obţine despăgubiri prin asigurări, este şi Nicuşor Darie, proprietarul unui Volkswagen Passat, ce se afla parcat alături de Logan şi care a fost de asemenea strivit de plop.

„Pe la 5.50 am auzit un zgomot groaznic. Când am ieşit, mi-am văzut maşina sub copac. Mai rău de atâta nu se poate, cred că e daună totală. Nu cred că mai am ce să mai fac”, ne-a spus resemnat gălăţeanul.

Surprins de crengile plopului uriaş a fost şi un autoturism Fiat, parcat la câţiva metri de cele două maşini, dar care a avut mai puţin de suferit.

Angajaţii ADP au ajuns la faţa locului şi au tăiat crengile şi trunchiul pomului doborât de furtună.

 

Copac căzut şi în Micro 39

Un incident similar s-a petrecut şi în faţa unui bloc din Micro 39, în apropierea pieţei. Un arbore înalt s-a rupt de la bază şi a căzut în parcarea plină de maşini. Din fericire, trunchiul nu s-a prăbuşit peste vreun autoturism, ci a aterizat fix între o Skoda şi un Hyundai, provocându-le doar câteva zgarieturi.

Reamintim că timp de două nopţi, teii de pe strada Domnească au fost fasonaţi sau tăiaţi cu totul de angajaţii Gospodărire Urbană, la comanda Primăriei. Societatea nu ne-a putut spune câţi arbori a tăiat, însă noi am numărat 11 cioturi în zona cuprinsă între Modern şi Hotel Galaţi. Gospodărire Urbană spune, însă, că s-au realizat tăieri şi între Prefectură şi căminele studenţeşti.

Citeşte şi: TEII de pe Domnească au AJUNS lemne de foc (VIDEO&FOTO)

Citit 5626 ori Ultima modificare Vineri, 24 Octombrie 2014 13:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.