Elena Grosu, viitoarea şefă la AJOFM Galaţi

Elena Grosu, viitoarea şefă la AJOFM Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

S-au anunţat schimbări şi la conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi. Aflată aproape la final de mandat, actuala directoare a instituţiei, Carmen Tofan, a declarat: „Eu voi deveni director adjunct, iar doamna Elena Grosu va fi director executiv, din informaţiile pe care le avem până acum. Nu ştim exact data când se va produce această schimbare”.

Elena Grosu (foto) a ocupat, în trecut, funcţia de director al sucursalei Galaţi a Romtelecom şi apoi pe cea de asistent în cadrul biroului europarlamentar al Adrianei Ţicău.

Contactată telefonic în cursul zilei de ieri, Elena Grosu ne-a oferit mai multe detalii. „Vă pot confirma că m-am prezentat la evaluare, am fost admisă şi urmează să fiu numită, probabil, în cursul săptămânii viitoare. Dacă n-ar fi fost această numire, aş fi fost în continuare în concediu de odihnă. Având în vedere numirea, mi-am depus demisia din funcţia de asistent la biroul europarlamentar”, a precizat Elena Grosu.

Citit 2367 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.