* Siderurgia, domeniul naval, medicina şi comerţul au fost domeniile care au atras la Galaţi cei mai mulţi cetăţeni străini * Universităţile gălăţene reprezintă al doilea "magnet" pentru tinerii străini * În cadrul campaniei ”Noii români”, doi dintre protagoniştii prezentaţi s-au remarcat printr-o misiune nobilă: dascăli pentru tinerii gălăţeni * Galaţiul, „trambulină” pentru imigranţi
Străinii caută la Galaţi bani, respect şi diplome
Ultimii 25 de ani au reprezentat, pentru oraşul-port de la Dunăre, din punctul de vedere al "importului" de străini, un fenomen fluctuant, care, în mare, a ţinut de contextul economic. Dacă micile activităţi comerciale au fost cele care, imediat după Revoluţie, au făcut ca în peisajul demografic gălăţean să apară sirienii, turcii, dar şi cetăţeni ai altor ţări din Orientul Mijlociu, care au pus aici bazele unor afaceri, perioada de după 2000 a însemnat, pentru urbea noastră, diversificarea paletei de străini care populează oraşul. Fenomenul există, e viu. "Noii români" vin şi prind rădăcini aici, însă Galaţiul este încă departe de situaţia de dinainte de Al Doilea Război Mondial, când populaţia oraşului era formată în mare parte din membrii unor etnii care-şi au originile în alte părţi ale lumii: greci, evrei, ruşi, turci, italieni şi chiar germani.
Indieni, englezi, francezi, olandezi
Venirea reprezentanţilor acestor naţii s-a concentrat, bineînţeles, în jurul privatizării combinatului siderurgic şi a Şantierului Naval. Odată cu preluarea portofoliilor celor două mari obiective economice de către investitori străini, în peisajul gălăţean şi-a făcut apariţia indienii, englezii şi olandezii şi, mai târziu francezii, odată cu preluarea combinatului de către Arcelor. Aceştia din urmă, din motive lesne de înţeles, s-au dovedit şi cei mai statornici, stabilindu-se aici şi unii chiar întemeindu-şi familii mixte. Pe de altă parte, printre cei care au ajuns la Galaţi prin intermediul companiei Damen Shipyard sunt şi fondatori ai unor afaceri proprii. Ar mai fi de amintit afacerile cu capital străin din domeniul industriei alimentare, alimentaţiei publice, construcţiilor, cosmetică şi parfumerie.
Citeşte şi: "Viaţa liberă" te invită să fii patriot/ Scrie-i României!
Un alt segment important care a atras străinii la Galaţi este medicina dentară, ultimul sfert de veac fiind o perioadă în care numeroşi medici de peste Prut s-au stabilit la Galaţi şi au pus bazele unor clinici şi cabinete stomatologice extrem de bine cotate. Conform Registrului Comerţului, în judeţul Galaţi, la finele anului 2013, existau 1.555 de firme cu capital străin, ceea ce nu-i de ici, de colo.
Birocraţia şi taxele gonesc străinii
Străinii nu sunt tocmai încurajaţi să aleagă Galaţiul ca a doua lor patrie. Birocraţia sufocantă şi taxele mari sunt doar două dintre motivele pentru care oraşul nostru este ocolit, după cum ne mărturisea recent un cetăţean turc care s-a încumetat să îşi deschidă un restaurant în centrul urbei.
"Birocraţia este foarte mare şi eu vreau ca totul să fie legal. Or asta e foarte dificil aici, mai ales în condiţiile în care nu există destulă informare. Acesta e prima mare problemă în economia românească. În Turcia, oamenii de afaceri au fost impulsionaţi să investească, fără să fie torturaţi cu atâtea reguli şi hârtii. Urmează taxele. Dacă aş fi primar, m-aş gândi cum să atrag mai mulţi bani. Aş face o echipă care să cerceteze care sunt ideile populaţiei, să aflu ce gândesc, ce vor, de ce au nevoie. Asta îmi va îmbunătăţi ideea despre obiectivele mele şi despre cum trebuie să rezolv problema care se numeşte Galaţi", ne-a spus Mehmet Fikret Amcaoglu (45 ani), administratorul unui restaurant cu specific turcesc.
Studenţi la şcoala românească
Arabi, sirieni, israelieni, turci, turkmeni, africani şi nu în ultimul rând basarabeni, sute de studenţi de la Universitatea "Dunărea de Jos" gustă, cel puţin pe perioada facultăţii, viaţa de Galaţi. Domenii ca cel naval, informatică sau medicină sunt cele mai vânate de tinerii din alte ţări. Cu excepţia tinerilor de peste Prut şi a celor proveniţi din zone de conflict, puţini dintre studenţii intervievaţi pe parcursul Campaniei "Noi români" şi-au manifestat dorinţa de a se stabili aici şi de a munci în folosul sistemului care îi pregăteşte, declarându-se nemotivaţi de salariile mici, condiţiile de lucru şi nu de puţine ori, de felul în care arată oraşul.
Şi totuşi, unii rămân pe aceste meleaguri pentru totdeauna. Prind rădăcini. Ne arată că nu suntem chiar la capătul lumii şi că este loc de speranţă şi aici. "Noii români" ne demonstrează, cumva, că drumul către civilizaţie poate fi parcurs şi pe pământ românesc, nu doar în atât de râvnitele zări dinspre Apus.
Au venit aici să ne înveţe carte
"Românii sunt unici şi se află într-un moment provocator"
Cu un CV impresionant, cu o experienţă didactică la catedrele marilor universităţi ale lumii, dr. Robert J. Boncella, profesor în cadrul Universităţii Washburn din Kansas – SUA a poposit la Galaţi pentru a-i învăţa pe economiştii de mâine cum să facă afaceri. Tinerii studenţi gălăţeni ai Facultăţii de Economie şi Administrare a Afacerilor au ocazia ca la masterat să poată deprinde secretele ”visului american” şi să îl aplice chiar aici, în ţară.
Născut în California, în 1948, dr. Boncella este director MBA Program şi profesor invitat al Şcolii de Management din cadrul Universităţii de Ştiinţă şi Tehnologie din Wuhan – China şi de doi ani a venit în ţara despre care ştia doar de Nadia Comăneci, de bombardamentul de la Ploieşti din cel de-al Doilea Război Mondial şi de Revoluţia din 1989. Ajuns aici s-a lăsat sedus de mâncarea românească, de umorul şi de istoria ţării noastre. Dr. Boncella îi învaţă pe gălăţeni despre perseverenţă şi despre cât de important este să îşi conserve patrimoniul.
Dr. Robert J. Boncella (Foto Bogdan Codrescu)
”Îi sfătuiesc pe studenţii mei să fie perseverenţi. De trei ori perseverenţi. Una e să ai o idee bună, alta să fii perseverent suficient cât să le insufli acea idee tuturor oamenilor. Toţi antreprenorii pe care i-am cunoscut au fost întotdeauna foarte perseverenţi. Aşa vine succesul. Românii sunt unici şi se află acum moment foarte provocator”, ne declara recent dr. Robert J. Boncella.
Proful de chineză
Simpatic şi fragil ca o păpuşă de porţelan, Kong Xianzhen (24 ani) - "Oscar" pentru cunoscuţi - a fost o prezenţă exotică în Colegiul „Costache Negri” din Galaţi, unde a format un fel de punte de legătură între circa 80 de elevi şi civilizaţia chineză. Timp ce un an, i-a învăţat pe copii tainele alfabetului chinezesc şi câte ceva despre fascinanta istorie a poporului din Orientul Îndepărtat. Şi-a dorit să vină în România, deşi nu ştia nimic despre noi. Apoi, a descoperit în Galaţi o a doua casă, unde numai dorul de părinţi şi gustul specific al mâncării chinezeşti îl fac să se simtă puţin stingher.
Kong Xianzhen (Foto Bogdan Codrescu)
”De obicei, când ajungi într-un oraş străin, te simţi ciudat, nu îţi găseşti locul. Aici nu m-am confruntat cu problema asta, pentru că toţi profesorii, elevii şi oamenii în general pe care i-am întâlnit au fost foarte prietenoşi. Când mergeam pe stradă, oamenii îmi zâmbeau, mă ajutau să ajung unde doream. E un loc foarte confortabil. Dunărea e foarte frumoasă, îmi place mult. Cerul e foarte albastru aici”, ne povestea Kong Xianzhen.
Şcoala de medicină din România
Un israelian învaţă neurochirurgie la Galaţi
Soliman Fukara este unul dintre miile de tineri proveniţi din Orientul Mijlociu, care de-a lungul deceniilor au ales România pentru a se specializa în Medicină. Şcoala românească, aleasă atât pentru calitate, dar şi pentru că implică costuri mult mai mici decât în ţările de origine, a reprezentat pentru tânărul arab israelian o provocare. Pe jumătate român, datorită mamei, Soliman s-a lovit de latura negativă a sistemului: corupţia pe care a cunoscut-o, spune el, la Iaşi. Şi aşa a devenit ”gălăţean”.
”Am venit pentru că tatăl meu îmi povestea foarte multe chestii frumoase despre România. Chiar mi-am dorit să vin aici. Aş fi vrut să rămân lângă mama, la Craiova, dar nu am reuşit la facultate acolo. Am obţinut o bursă la Iaşi, acolo am stat doi ani, dar tot din cauza sistemului corupt, al şpăgilor, am plecat. Şi am venit la Galaţi. Aici îmi place mai mult liniştea, la Iaşi e multă agitaţie, cluburi. Şi din punct de vedere al profesorilor, aici sunt mai corecţi”, ne-a mărturit Soliman.
Soliman Fukara (Foto Bogdan Codrescu)
Arabo-israelianul-românul s-a declarat cucerit de ospitalitatea gălăţenilor şi de libertatea pe care a cunoscut-o aici. Cu un singur lucru nu se poate împăca: balcanismul şi felul în care oamenii încearcă, şi de multe ori reuşesc, să evite regulile. ”Românii ar trebui să fie mai serioşi, să muncească, înainte de a spune că ţara în care trăiesc este vai de capul ei. România este o ţară bună, foarte bună. Oamenii sunt o problemă. Dacă aş vrea să rămân? Pe de o parte da, dar condiţiile de lucru sunt la pământ, comparativ cu Israelul. Aparatura care se mai foloseşte încă aici, acolo a fost aruncată de mulţi ani”, este de părere viitorul neurochirurg.
Soliman Fukara are 23 de ani, s-a născut la Craiova şi şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa la Nazaret, în Israel. Este student la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii ”Dunărea de Jos”.
Cum să laşi Londra pentru Nicoreşti
Claire Bignal, mamă pentru 140 de copii
Claire Bignal Melinte a venit în România în urmă cu şapte ani, adusă de dragostea pentru copii. A aflat de suferinţele pruncilor de la noi de la 13 ani, când televiziunile internaţionale transmiteau ştiri despre micuţii oropsiţi din spitalele şi orfelinatele comuniste şi de atunci şi-a dorit mereu să ajute. De la simplu voluntar venit pentru scurt timp la Nicoreşti, unde funcţiona o casă de ajutor pentru copii, acum este preşedintele fundaţiei „Bunul Samaritean”, pe care o conduce alături de soţul său, Ionel Melinte.
Peste 140 de copii şi tineri din Nicoreşti îi sunt recunoscători englezoaicei (cei mai mulţi îi spun "mamă"!), pentru că îi ajută să spere că într-o zi îşi vor putea depăşi condiţia de fii ai unei comunităţi rurale guvernată încă de mentalităţi rudimentare.
Claire Bignal Melinte (Foto Bogdan Codrescu)
După atâţia ani de trăit în România şi căsătorită fiind cu un localnic din Nicoreşti, Claire încă mai are sentimentul pe care l-a încercat la început: acela că s-a întors în timp: ”Când am ajuns în Nicoreşti, am avut un şoc. Am văzut atâţia oameni fără curent electric, fără apă, cu case foarte simple. Am fost surprinsă să văd câţi copii au părinţii plecaţi sau că sunt familii cu mulţi copii care nu au mâncare, nu au haine. În timp, mi-am dat seama că trebuie să fii mai dur, că nu puteam să plâng de fiecare dată când mă loveam de aşa ceva”, ne spune Claire.
Englezoaica speră că de la ea şi soţul ei, copiii vor învăţa modelul unei altfel de familii decât cea cu care sunt obişnuiţi acasă. ”Condiţia femeii în Marea Britanie este foarte diferită. De la educaţia în şcoală, la asistenţa medicală pe care o primesc ca mame, obligaţiile în gospodărie. De exemplu oamenii de aici sunt surprinşi că Ionel mă ajută în gospodărie: cu copiii, le schimba scutecele, face mâncare, curăţenie. Ei spun că asta e treaba femeii, li se pare nefiresc. Aici, bărbatul e un pic mai sus, pentru că e bărbat. Noi chiar mai ajutăm şi femei din comunitate, care sunt bătute. Încercăm şi prin primărie să îi ajutăm, dar chiar şi acolo ne-am lovit de această concepţie, că bărbatul poate să bată femeia, dacă vrea”.
Claire Bignal Melinte va împlini 37 de ani pe 19 decembrie. S-a născut în Welwyn Garden City, Hertfordshire şi a studiat istoria la Sheffield Hallam University.
Arabi în tranzit prin oraş
O categorie aparte de străini care trăiesc printre noi sunt refugiaţii din Centrul de la Galaţi. Peste 120 de cetăţeni afgani, bengalezi, irakieni sau ai altor state orientale sau africane fac parte în prezent din peisajul local, după ce au ajuns pe pământ românesc ilegal şi au cerut azil. Dacă vor primi azil, mulţi ar putea însă părăsi România, pentru că vor căpăta drept de a călători în UE.
Mariana Constandache
Despre obiceiuri şi năravuri
Bruno Ribo şi lecţia de deget
L-am cunoscut pe Bruno Ribo, managerul ArcelorMittal SA Galaţi (în fapt, cea mai mare întreprindere din România), în mai multe ipostaze. Îl ştiam mai ales acolo, în inima uriaşei fabrici de metal, frământat de eternele probleme pe care le generează un astfel de business: salariile miilor de angajaţi, impozitele, preţul energiei, preţul mondial al oţelului. E al naibii de complicat să le faci pe toate în acelaşi timp, dar francezo-românul Bruno Ribo a reuşit, deşi conjunctura mondială nu este deloc în favoarea combinatului de la Galaţi.
Bruno Ribo (Foto Bogdan Codrescu)
Însă l-am cunoscut pe Bruno Ribo şi altfel: relaxat, dispus să vorbească la nivel personal despre experienţa românească. Şi - deşi pare cumva greu de conceput - Bruno are uneori şi un răgaz în care percepe totul şi altfel decât prin prisma parametrilor de producţie şi a indicilor financiari. Cum vede Bruno Ribo România? O vede ca pe un loc minunat, populat cu oameni pricepuţi şi harnici. O lume cu o cultură unică şi cu tradiţii fascinante. Însă şi cu năravuri ce n-ar trebui să mai fie. Am repetat împreună cu Bruno, într-o după-amiază caniculară de august, un fel de nou salut românesc, inspirat din faptul că unora dintre români le cam lipseşte - moralmente vorbind - degetul opozabil de la mâna dreaptă. Limita. Indicatorul care arată că nu trebui să "scapi" mâna mai adânc decât e voie. Bruno s-a distrat de idee şi mi-a cerut permisiunea să explice "noul salut românesc" şi conaţionalilor săi. Sunt încă destul de curios cum l-au priceput francezii.
Costel Crângan
