Motocicletă pentru doi

Motocicletă pentru doi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Au voie, nimic de zis! Şi promitem că nu ne legăm de faptul că tandreţea din imagine ar fi fost perfectă între o Ea şi un El – suntem oamenii secolului acesta, da?! Iar băieţii din imagine nu au nici complexe, nici frică, cu atât mai mult cu cât motocicleta care zboară pe Siderurgiştilor, la o oră indecent de matinală, nu face decât (subliniem DECÂT) să respecte regulile de circulaţie.

Nouă ne-au plăcut, mai ales că ne-au depăşit elegant, fără ca măcar să schiţeze vreo urmă de efort. Dacă urma o întâlnire de afaceri sau dacă tinerii vroiau doar să ajungă dintr-un loc în altul, cu atât mai bine: nu au trecut neremarcaţi, ceea ce nu poate fi decât o bilă albă pentru un motociclist adevărat (în plus, este cald şi în maşină tindem să mirosim a şosete vechi).

Citit 791 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.