IARNA REVINE! COD GALBEN DE VREME REA LA GALAŢI

IARNA REVINE! COD GALBEN DE VREME REA LA GALAŢI
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Începând de joi, vremea va intra într-un proces de răcire accentuată. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două coduri galbene de vreme rea - ninsori şi vânt intens - valabile pentru aproape întreg teritoriul României.

Astfel, de joi la prânz, ora 13.00, până vineri, ora 16.00, vor cădea precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. În zona montană şi în regiunile sud-vestice, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare şi, îndeosebi la altitudini mari, se va depune un strat consistent de zăpadă. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15-20 l/mp şi izolat 30-35 l/mp.

În Dobrogea, sudul Munteniei şi al Moldovei vor predomina ploile, iar în restul teritoriului precipitaţiile vor fi mixte. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iar la munte va depăşi la rafală 60 km/h, viscolind ninsoarea.

Totodată, de vineri, ora 16.00, până sâmbătă, ora 16.00, vor cădea precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare în toate zonele montane, în Oltenia, Muntenia, centrul şi sudul Moldovei, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în sudul Banatului.

În restul teritoriului, precipitaţiile vor fi mixte. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15-20 l/mp şi izolat 30 l/mp în regiunile sudice, estice şi centrale. La munte, stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze ce vor depăşi 50 km/h, mai ales în sud. La munte vor fi rafale de peste 70 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

Din fericire, gălăţenii nu vor tremura de frig în case. "Convenţia este valabilă până pe 21 martie şi mai presupune ca Apaterm să livreze minimum 75 la sută din încasări către CET", a afirmat Sinan Mustafa, administratorul special al Electrocentrale. Reamintim că reprezentanţii CET şi cei ai Primăriei Galaţi au ajuns la un acord, pe 25 februarie, pentru furnizarea căldurii către gălăţeni. Preţul: 4,8 milioane de lei, viraţi de către Primărie în conturile CET.

Citit 3293 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Martie 2015 15:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.