Amenzi peste amenzi şi mărfuri confiscate de poliţiştii gălăţeni în Vinerea Mare. Au căutat miei şi au găsit... petarde!

Amenzi peste amenzi şi mărfuri confiscate de poliţiştii gălăţeni în Vinerea Mare. Au căutat miei şi au găsit... petarde!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Echipe mixte de polițiști din diverse structuri și medici veterinari de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) au făcut vineri dimineață, 10 aprilie, controale, au dat amenzi și au confiscat peste o tonă de mărfuri cu probleme, de la alimente și țigări până la fier vechi.

"Au fost organizate filtre în trafic de către polițiștii rutieri pentru verificarea legalităţii deţinerii de animale vii sau produse de origine animalieră, ori mărfuri alimentare, transportate cu mijloace auto. În cadrul acţiunii au fost legitimate peste 70 de persoane şi verificate 2 societăţi comerciale care ofereau spre vânzare carne, pește, produse din carne și pește și băuturi alcoolice."

Bine ar fi fost dacă nici polițiștii și nici medicii veterinari n-ar fi găsit nereguli. Din păcate... "în urma controalelor efectuate au fost constatate două infracţiuni, una de contrabandă cu produse din tutun şi o infracţiune de deţinere de produse pirotehnice. Au fost aplicate 12 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 53.490 lei", mai informează IPJ Galați.

De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării 465 de litri de băuturi alcoolice, 200 de litri de băuturi răcoritoare, 26 de kg de produse alimentare, 7.220 de ţigarete, 100 de petarde şi peste 800 de kg de deşeuri feroase.

La acţiunea realizată cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi a jandarmilor gălăţeni, au luat parte: polițiști de ordine publică, polițiști de la secțiile din oraș, ofițeri din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și medici veterinari.


CITEŞTE ŞI: Au căutat miei şi au găsit... petarde! Poliţiştii nu au iertat nimic la controalele din Vinerea Mare

Citit 1094 ori Ultima modificare Vineri, 10 Aprilie 2015 19:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.