Digi24 Galaţi sărbătoreşte primul an de emisie

Digi24 Galaţi sărbătoreşte primul an de emisie
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Încă din primul an de existenţă, Digi24 Galaţi a adus în casele telespectatorilor săi sute de reportaje, mii de interviuri, corespondenţe în direct din mijlocul evenimentelor, jurnale de ştiri corecte şi emisiuni de calitate.

Pe 23 iunie, postul regional al Digi24 împlineşte un an de emisie, primul an de reportaje transmise în direct, dar şi primul an de informaţii livrate corect telespectatorilor.

În doar 365 de zile, postul de televiziune a reuşit să devină un etalon de profesionalism în presa din regiune. „Primul an de Digi24 Galaţi a însemnat o promisiune şi o provocare, aceea că vom oferi telespectatorilor ştirile care contează. Pentru mine, primul an de emisie a însemnat mai mult decât sutele de reportaje, interviuri şi transmisiuni. A fost mai importat să păstrăm valorile în care noi am crezut de la început: echidistanţă şi profesionalism”, menţionează Cristina Costache, producătorul Digi24 Galaţi.

În ziua aniversară, Digi24 a pregătit un program cu ediţii speciale ale emisiunilor „Turist acasă”, „Vocile Galaţiului”, „Recrutat în Galaţi”. Invitaţii speciali la emisiunea „Vocile Galaţiului” vor fi primarul Marius Stan, Lucian Sabados, directorul teatrului „Maria Filotti” din Brăila şi Adrian Lungu, prorector al Universităţii „Dunărea de Jos”.

Sursa foto: digi24.ro

Citit 2079 ori Ultima modificare Marți, 23 Iunie 2015 14:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.