* O declaraţie de dragoste şi război făcută rasei umane * Vă propunem volumul la 8 lei, împreună cu „Viaţa liberă” de luni *
Cu ironia supremă şi fraza albă, muşcătoare, care l-au consacrat, scriitorul Kurt Vonnegut are, în “Bun venit printre maimuţe”, o energie creatoare de zile mari.
Îi adună laolaltă pe EPICAC, computerul îndrăgostit şi poet, un Cyrano al vremurilor noastre; pe Harrison Bergeron, victimă a politicii egalitare a unui stat al viitorului; pe Billy Poetul, revoluţionarul dintr-o lume distopică, în care oamenii trăiesc anesteziaţi de la brâu în jos; pe domnişoara Ispita, condamnată aprioric pentru frumuseţea ei; pe un colonel american care joacă o diabolică partidă de şah, în care piesele sunt oameni vii. Fiecare dintre aceste povestiri este o microlume completă, fascinantă, care îndreaptă câte un deget acuzator către lumea noastră.
“Bun venit printre maimuţe” este o declaraţie de dragoste şi de război făcută de Kurt Vonnegut rasei umane. Cartea este o colecţie dinamică, spectaculoasă, de povestiri scurte publicate în reviste ca Playboy, Cosmopolitan, New York Times, Esquire, Saturday Evening Post şi ecranizate, majoritatea, pentru televiziune, în cadrul programului Showtime de la CNN.
Toate mărcile stilistice care l-au facut celebru pe Vonnegut ca romancier (fraza albă şi muşcătoare, anticalofilia, imaginaţia şocantă) îşi au germenii în aceste povestiri.
Ne întâlnim aici cu Harry Nash, actorul amator care nu se poate îndrăgosti decât pe scenă (povestire transpusă pe micile ecrane, cu Susan Sarandon în rolul principal feminin); cu o conspiraţie canină mondială; cu un bărbat care are ghinionul de a fi obiectul dorinţei uneia dintre cele mai frumoase femei din lume; cu obsesia consumeristă a decoraţiunilor interioare; cu scrisorile schimbate între un rus şi un american ai căror fii au murit în spaţiu.
Cu tonuri de SF (povestirile Harrison Bergeron şi Bun venit printre maimuţe sunt clasice ale genului), de studiu psihologic şi experiment fantastic, povestirile lui Vonnegut se învârt toate în jurul condiţiei umane, fiind un exemplu rarisim de îngemănare a umorului cu patosul.
