EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi

INCIDENT la o grădiniță din Galați: Educatoare BRUSCATĂ de un părinte, după ce i-a AGRESAT copilul

Scris de Joi, 26 Mai 2016
La Grădiniţa nr. 9 din Galaţi se desfăşoară, de ieri, o dublă anchetă, după ce una dintre educatoare ar fi fost bruscată şi luată la întrebări de un părinte nemulţumit de faptul că aceasta i-ar fi agresat copilul. Discuţia aprinsă dintre părinte şi cadrul didactic a fost surprinsă de camera…

PROGNOZA METEO/ Cum va fi VREMEA, joi, la GALAŢI

Scris de Miercuri, 25 Mai 2016
Joi, 26 mai, cerul va fi înnorat şi va ploua după-amiază. Valoarea maximă a temperaturii va ajunge la 21 grade Celsius, iar pe timpul nopţii mercurul în termometre va coborî până la valoarea de 13 grade Celsius. Şansele de precipitaţii sunt de 70 la sută. Vântul va sufla slab, cu…

MARIA CRĂCIUN va cânta alături de Bittman şi de Filarmonica botoşăneană

Scris de Miercuri, 25 Mai 2016
Steluţa muzicii uşoare româneşti, gălăţeanca Maria Crăciun, va avea bucuria să apară în concert, joi, 26 mai, alături de popularul cântăreţ, compozitor, actor şi finanţist (căci, acum câţiva ani, fusese desemnat purtător de cuvânt al Ministerului de Finanţe), celebrul Dan Bittman. Concertul liderului de la Holograf se va desfăşura la…

PERCHEZIȚII la contrabandiştii de țigări. Peste 40 de persoane au fost audiate la DIICOT

Scris de Miercuri, 25 Mai 2016
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, au efectuat, marţi, 15 percheziţii într-un dosar de contrabandă. Descinderile au avut loc la domiciliile şi locuinţele fără forme legale…

ARME FURATE din Italia, ascunse în Galaţi. Un bărbat a fost REȚINUT pentru 24 de ore (VIDEO)

Scris de Marți, 24 Mai 2016
Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului Investigaţii Criminale şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, au efectuat, în cursul zilei de marţi, două percheziţii în Galaţi, la persoane bănuite că deţin bunuri provenite în mod ilegal. În urma percheziţiilor, în…

COD GALBEN de ploi torențiale și instabilitate atmosferică în 35 de județe, printre care și Galați

Scris de Marți, 24 Mai 2016
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod Galben de vreme instabilă și ploi însemnate cantitativ, valabilă începând din această după-amiază, în 35 de județe, dar si în zone din Muntenia, inclusiv în București. Atenționarea a fost emisă pentru perioada 24 mai, ora 15,00 - 25 mai, ora 21,00.…

UTIL PENTRU ŞOFERI/ Unde sunt amplasate RADARELE

Scris de Luni, 23 Mai 2016
Marţi, 24 mai, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Brăilei, Macului şi Calea Smârdan. În judeţ, şoferii vor fi monitorizaţi pe DN 25, în localităţile Şendreni şi Tudor Vladimirescu, iar pe DN 26, la Tămăoani şi Vlădeşti. Pe DE 581, o autospecială cu radar va…

CAMPANIE VL/ Trei întrebări pentru CANDIDAȚII la PRIMĂRIA GALAȚIULUI: Ce vă recomandă pentru funcţia de primar al oraşului?

Scris de Luni, 23 Mai 2016
Aceasta este prima dintre cele "Trei întrebări pentru candidaţii la Primăria Galaţiului", un demers jurnalistic demarat de ziarul „Viaţa liberă” în vederea corectei informări a gălăţenilor despre cei care vor să ajungă la cârma oraşului. Am decis să iniţiem acest demers jurnalistic pentru că, mai presus de materialele publicitare plătite…

PROGNOZA METEO/ Cum va fi VREMEA, luni, la GALAŢI

Scris de Luni, 23 Mai 2016
Acest început de săptămână va fi mai mult însorit, cu vreme în încălzire, temperatura urmând să atingă astăzi valoarea maximă de 25 de grade Celsius. Pe timpul nopţii, mercurul în termometre nu va coborî sub 14 grade Celsius. Chiar şi cu câţiva nori pe cer sunt şanse de precipitaţii, ce-i…

A murit patronul HEXI PHARMA, firma implicată în SCANDALUL DEZINFECTANȚILOR DILUAȚI

Scris de Duminică, 22 Mai 2016
Patronul firmei Hexi Pharma, Dan Condrea, a murit, duminică seara, 22 mai, într-un grav accident de maşină, petrecut pe un drum din judeţul Ilfov, au declarat surse din rândul Poliţiei pentru mediafax.ro. Potrivit sursei, maşina condusă de acesta a intrat într-un copac, impactul fiind atât de violent încât bărbatul şi-a…

LOCURI DE MUNCĂ GALAȚI: Americanii de la CGS au început RECRUTĂRILE

Scris de Duminică, 22 Mai 2016
Computer Generated Solutions (CGS), compania americană care a anunţat că îşi va deschide o filială în Galaţi, a început recrutările. Cu joburi în domeniul call-center-ului, CGS oferă salarii între 1.800 de lei şi 1.500 de euro brut, însă candidaţii trebuie să exceleze la limbile străine vorbite. Conform reprezentanţilor companiei, scopul…

Două surori gemene au fost RĂNITE într-un ACCIDENT ce a avut loc pe un bulevard din Galaţi

Scris de Duminică, 22 Mai 2016
Un eveniment rutier petrecut astăzi, în jurul prânzului, s-a soldat nu doar cu avarierea celor două autoturisme implicate, ci şi cu rănirea a două fete gemene, pasagere într-una dintre maşini. Din câte se pare, răspunzător de impact ar fi fost un tânăr, aflat la volanul uneia dintre maşinile care se…

LA MULȚI ANI celor care poartă numele Sfinților Constantin şi Elena!

Scris de Sâmbătă, 21 Mai 2016
Astăzi, 21 mai, îşi sărbătoresc onomastica peste 1,8 milioane de români pe care îi cheamă fie Constantin, fie Elena, fie au nume de botez derivate din acestea. Peste 36.000 dintre sărbătoriţii praznicului Sfinţilor Constantin şi Elena sunt gălăţeni. Echipa "Viaţa liberă" urează "La mulţi ani!" celor care poartă numele Sfinţilor…

UTIL PENTRU ŞOFERI/ Unde sunt amplasate RADARELE

Scris de Vineri, 20 Mai 2016
Sâmbătă, 21 mai, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Brăilei (zona Tirighina), Tecuci, Drumul Viilor. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Şendreni şi Tudor Vladimirescu, iar pe DN 26, în localităţile Tuluceşti şi Măstăcani. Pe DE…

PROGNOZA METEO/ Cum va fi VREMEA, în acest WEEKEND, la GALAŢI

Scris de Vineri, 20 Mai 2016
Acest sfârşit de săptămână va fi parţial înnorat. Vremea continuă să se încălzească, temperatura urmând să atingă în acest weekend valoarea maximă de 24 de grade Celsius. Pe timpul nopţilor, mercurul în termometre nu va coborî sub 12 grade Celsius. Doar sâmbătă, 21 mai, vor fi şanse de precipitaţii, ce-i…

CUM PUTEȚI DONA pentru ”Cuminţenia pământului”, cunoscuta sculptură a lui Constantin Brâncuşi

Scris de Vineri, 20 Mai 2016
Campania de susţinere a subscripţiei naţionale pentru achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi, "Cuminţenia pământului", a fost lansată oficial, joi, de către Guvenul României şi Ministerul Culturii. Campania se va desfăşura până pe 30 septembrie şi are nevoie de un sprijin cât mai larg, aşa cum a fost cazul şi cu…

Invitaţie ”Pe aripile cântului”, la Teatrul Muzical din Galați

Scris de Vineri, 20 Mai 2016
Spectacolul "Pe aripile cântului" - o coproducţie a Teatrului Muzical „N. Leonard“ şi a Facultăţii de Arte a Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi - va putea fi vizionat de iubitorii de muzică duminică, 22 mai, începând cu ora 18,00. Spectatorii vor urmări un musical viu, plin de surprize, în…

PIETONI gălăţeni, ACCIDENTAȚI din neatenţie. Unul a fost doborât de o oglindă

Scris de Vineri, 20 Mai 2016
Un localnic din Măstăcani a ajuns la spital după ce a pierdut "confruntarea" cu oglinda unei maşini. S-a întâmplat în timp ce bărbatul, în vârstă de 39 de ani, se deplasa pe marginea unui drum din comună, şosea pe care, în acelaşi timp, a trecut o autoutilitară la volanul căreia…

Viitori JURNALIȘTI FRANCEZI ne-au luat la întrebări

Scris de Vineri, 20 Mai 2016
Am primit recent la redacţie vizita unor copii frumoşi, din Costache Negri şi din oraşul francez La Roche sur Yon, cu care comuna gălăţeană este înfrăţită de 15 ani. Şi unii, şi ceilalţi, erau interesaţi să afle cum prinde viaţă un ziar, iar noi ne-am străduit să le explicăm. Şi,…

UTIL PENTRU ŞOFERI/ Unde sunt amplasate RADARELE

Scris de Joi, 19 Mai 2016
Vineri, 20 mai, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Gheorghe Asachi, Movilei şi Calea Galaţi. În judeţ, şoferii vor fi monitorizaţi pe DN 25, în localităţile Lieşti şi Barcea, pe DN 24 D la Cuca, iar pe DN 26, la Vânători şi Folteşti. Pe DE…

INCIDENT pe platforma siderurgică din Galați. O ţeavă de la sistemul de desprăfuire s-a PRĂBUȘIT

Scris de Joi, 19 Mai 2016
Un accident tehnic s-a produs, joi, 19 mai, pe platforma combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi, eveniment care nu s-a soldat cu victime în rândul salariaţilor. Conducerea Combinatului a confirmat producerea accidentului, precizând că, în prezent, se iau măsuri de remedierea situaţiei. "ArcelorMittal Galaţi anunţă că un incident tehnic s-a petrecut la…

TIMP LIBER GALAȚI/ Trupa ”De ce Ficatul” REVINE în plină forţă. SPECTACOL de improvizaţie pură, la Foişor

Scris de Joi, 19 Mai 2016
Trupa de teatru independent „De ce Ficatul?”, formată din elevi şi studenţi din Galaţi îşi reia activitatea. Tinerii actori vor prezenta publicului gălăţean un spectacol de improvizaţie absolut inedit. Fără text, regie sau scenografie, ci doar cu entuziasm şi talent, membrii trupei vor intra în diferite roluri vineri, 20 mai,…

LOTERIA BONURILOR FISCALE continuă. AFLĂ când are loc următoarea EXTRAGERE

Scris de Joi, 19 Mai 2016
Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii Extragerea bonurilor fiscale câştigătoare emise între 1 şi 30 aprilie 2016 este programată duminică, 22 mai. Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi…

Peste 170 de gălăţeni au fost muşcaţi de căpuşe

Scris de Joi, 19 Mai 2016
De la începutul acestui an, nu mai puţin de 179 de gălăţeni de toate vârstele, de pe tot cuprinsul judeţului, au ajuns la Urgenţe cu muşcături de căpuşe. Este cifra oficială înregistrată de Direcţia de Sănătate Publică, potrivit căreia, din ianuarie şi până în prezent, nu a fost raportat niciun…
Pagina 339 din 765