Florin Melinte îşi dă în gât angajatorul

Florin Melinte îşi dă în gât angajatorul
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

* În ianuarie, când toată lumea îl ştia departe de Teatrul Muzical, demisionar şi bolnav, Florin Melinte a încasat din bani publici 8.600 de lei, cu 2.100 mai mult decât salariul de bază *  Acest aspect este făcut public chiar de Melinte, care spune că singurul care-l putea da afară era primarul, cel care l-a şi angajat *

Florin Melinte a atacat Hotărârea 31 din 31 ianuarie 2012 a Consiliului Local (CL), prin care s-a luat act de încetarea contractului său de management la Teatrul Muzical şi de numirea ca director interimar a lui Teodor Niţă. Melinte cere suspendarea HCL-ului cu pricina şi înşiră o serie de argumente rupte parcă dintr-o altă poveste decât cea spusă în spaţiul public.

Contractul său este cu Primăria

Fostul director al Teatrului Muzical, Florin Melinte, arată în cererea sa de suspendare a HCL 31 faptul că al său contract de management a fost încheiat pe 28 iulie 2009, pentru cinci ani, cu Primăria, reprezentată de primar, în calitate de angajator şi ordonator de credite. Plecând de la acest considerent, Melinte le scrie magistraţilor că pe 10 noiembrie 2011, din cauza unor probleme grave de sănătate care se accentuaseră, a decis să demisioneze din funcţia de manager. Imediat după demisie, în perioada 13 noiembrie 2011 - 25 ianuarie 2012, Melinte susţine că a fost în concediu medical neîntrerupt, efectuând o serie de investigaţii în ţară şi în străinătate.

Concediul medical şi cel de odihnă, aprobate de angajator

În ciuda acestui aspect, îşi face timp şi depune pe 13 ianuarie 2012, la angajatorul său, Primăria, o adresă prin care-i aduce la cunoştinţă că-şi retractează demisia, deoarece ultimele rezultate medicale îi permit continuarea activităţii, „urmând ca după expirarea concediului medical să-mi reiau atribuţiile de manager al Teatrului Muzical”. Totuşi, în acţiunea sa, Melinte arată că pe 20 ianuarie a făcut o solicitare la acelaşi angajator prin care dorea să i se accepte efectuarea concediului legal de odihnă pe 2011, începând cu 26 ianuarie, adică la o zi după ce-i expira medicalul. Potrivit propriilor declaraţii, din 26 până în 31 ianuarie s-a prezentat la serviciu, în aşteptarea aprobării cererii de concediu, lucru care s-a şi întâmplat în ultima zi a lunii ianuarie.

"Sancţionat" cu 21 de milioane de lei în plus la salariu

Concediul, dar şi plata compensatorie a celui neefectuat, au fost aprobate şi plătite, lucru ce reiese chiar din fluturaşul de salarizare pe ianuarie al lui Melinte, depus de acesta la dosar. „Prin urmare, începând cu data de 1 februarie şi până pe 6 martie, subsemnatul mă aflu în concediu de odihnă aprobat de angajator”, arată Melinte în acţiunea sa, precizând că a aflat de HCL 31 abia pe 1 martie. Din fluturaşul de salarizare reiese că, în luna ianuarie, venitul său brut a fost de 11.648 de lei, din care 1.236 de lei salariul realizat, concediul de odihnă 6.489 şi concediul medical, 3.923 de lei. S-au scăzut impozitele aferente, ajungându-se la 8.660 de lei. Asta în condiţiile în care salariul său de bază este de 6.489 de lei.

Singurul care-l putea da afară era primarul

În continuare, Melinte aduce şi argumente juridice, precizând că HCL 31 este emis de o autoritate care nu are nicio competenţă în numirea, sancţionarea, suspendarea, modificarea sau încetarea raporturilor de muncă în ceea ce-l priveşte. El arată că, potrivit legilor cărora a fost angajat, cel care a încheiat contractul de management era singurul care putea să-l concedieze. „Singura autoritate cu atribuţii legale este primarul, în calitate de reprezentat legal al Primăriei ca ordonator de credite”, explică foarte clar Florin Melinte. El trebuia să dispună încetarea contractului de muncă, urmată de numirea unui alt director, mai susţine acesta.

Cu pâra în instanţă

„De altfel, acordul tacit al angajatorului cu privire la revocarea demisiei şi continuarea raporturilor contractuale rezultă din faptul că în perioada dintre expirarea concediului medical şi până la începerea concediului de odihnă, 26 ianuarie - 31 ianuarie, mi-am îndeplinit atribuţiile în cadrul instituţiei fără nicio opoziţie din partea sa, fiind remunerat, dar şi din împrejurarea aprobării efectuării concediului de odihnă pe 2011 şi dispunerea plăţii compensatorii celui aferent anului 2010”, îşi „pârăşte” Melinte angajatorul.

Acum, Melinte a făcut o cerere de preschimbare a termenului, dat iniţial pentru luna iulie. Tribunalul i-a admis cererea, astfel că acţiunea i se va judeca pe 18 aprilie. Şi cum magistraţii ne-au obişnuit deja cu ideea că orice este posibil în justiţie, nu putem decât să aşteptăm soluţia.

Citit 5241 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Martie 2012 18:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.