Dacă le-a mers o dată, au făcut-o şi a doua oară. Ciobanii din Scânteieşti, dintr-o crimă în alta

Dacă le-a mers o dată, au făcut-o şi a doua oară. Ciobanii din Scânteieşti, dintr-o crimă în alta
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Au ucis un om, au primit câte 11 ani de închisoare, iar acum sunt judecaţi pentru un al doilea omor


După ce au primit 11 ani şi patru luni, respectiv 11 ani şi jumătate de puşcărie pentru omor, Ştefan Patriche şi Pavel Covaci mai au acum un dosar, în care primul este acuzat de favorizarea infractorului, iar celălat de uciderea unui alt cioban, adus din Murgeni. Patriche a ales să meargă pe recunoaşterea faptei, aşa cum au prezentat-o procurorii, tocmai pentru a beneficia de o condamnare mai mică, în vreme ce Pavel Covaci merge pe calea unui proces obişnuit.

Crima s-a petrecut în vara lui 2007, dar a ieşit la iveală în timpul cercetărilor făcute în dosarul în care cei doi sunt condamnaţi definitiv. Dănuţ Roşca, zis Vasluianu, a fost omorât în bătaie din cauză că fugit de la stâna din Scânteieşti. Martorii au povestit că Vasluianu a venit beat şi a adormit. Covaci l-ar fi trezit ca să mulgă oile, dar acesta a refuzat, fugind. Covaci a alergat după el, l-ar fi ajuns în pădurea din preajma stânii, unde l-ar fi bătut. Martorii spun că din cauză că Roşca ar fi fost mai puternic, Covaci l-ar fi legat de mâini şi l-ar fi bătut cu pumnii şi picioarele în piept. După asta s-a întors la stână şi le-ar fi spus celorlalţi ciobani: „Gata, l-am achitat şi pe ăsta..”

„N-aţi văzut, n-aţi auzit nimic"

La urmărirea penală, toţi cei audiaţi au spus că Patriche le-ar fi cerut să declare anchetatorilor că Dănuţ a fost beat şi a căzut din căruţă, lovindu-se de nişte pietre, motiv pentru care i-ar fi spus să răstoarne căruţa, lucru care s-a şi întâmplat în dosarul din 2007. Joi, la Tribunal, martorii au spus că nu ar fi fost constrânşi şi ameninţaţi să declare aşa, ci că Patriche ar fi spus: „N-aţi văzut, n-aţi auzit nimic. De acum încolo mă descurc eu”. Judecătorul le-a atras atenţia că pe baza mărturiilor lor un om va fi condamnat sau achitat.

În dosar, mai este de audiat o singură martoră, care în iunie va fi adusă cu poliţia.

Condamnarea de aici va fi luată în calcul alături de cea dată pentru asasinarea bătrânului din Bârlad, în toamna lui 2010. Şi pe acesta l-au adus la stâna din Scânteieşti, după ce i-au achitat datoriile pe care le avea în sat. Pentru că omul a scăpat animalele în păşunea unui proprietar, ciobanii l-au bătut până l-au omorât. Patriche a fost cel care l-a transportat apoi până în Bârlad, abandonându-l lângă linia ferată.

Citit 2384 ori Ultima modificare Joi, 16 Mai 2013 17:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.