Doi ani cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii pentru o profesoară acuzată că a luat MITĂ

Doi ani cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii pentru o profesoară acuzată că a luat MITĂ
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Valentina Gurău, profesoara de matematică în cadrul Liceului „Tudor Vladimirescu” prinsă anul trecut primind mită, a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare. Cadrul didactic a intrat în atenţia anchetatorilor, după ce a solicitat 500 de lei pentru a-i da notă de trecere unei eleve de clasa a XI-a. Cel care a denunţat-o pe profesoară a fost chiar prietenul elevei.

Procurorii au organizat un flagrant chiar în cancelaria liceului din Tudor Vladimirescu, ulterior Valentina Gurău fiind reţinută pentru 24 de ore.

Deşi, la vremea respectivă, judecătorii au decis să o lase pe profesoara de matematică în libertate, acum i-au dat prima sentinţă. Decizia judecătorilor Tribunalului Galaţi prevede că, pe o perioadă de doi ani, Valentina Gurău va fi sub supraveghere. De asemenea, instanţa i-a interzis profesoarei, pe  timp de un an, mai multe drepturi, printre acestea fiind şi cel de a mai fi cadru didactic. Mai mult decât atât, profesoara va fi nevoită să efectueze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii la primăria sau la liceul din Tudor Vladimirescu şi să plătească aproximativ 900 de lei cheltuieli de judecată.

Decizia Tribunalului nu este definitivă, iar Valentina Gurău a făcut deja apel.

Citeşte şi: Pentru o NOTĂ de trecere: Profesoară prinsă în FLAGRANT în timp ce primea MITĂ

Citit 2634 ori Ultima modificare Luni, 13 Aprilie 2015 15:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.