„Aş fi fost o lesbiană fericită. Aşa, sunt o soţie bună”

„Aş fi fost o lesbiană fericită. Aşa, sunt o soţie bună”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Noi nu, niciodată, noi nu *

Scrie la statistică – negru pe alb: 20 la sută dintre noi văd iubirea unisex. Că de atât au nevoie. Că lor nu le spune mare lucru „schimbul de timbre” între un El şi o Ea. Este de ajuns să fie doi Ei sau două Ele, ca iubirea să sfârâie ca peştele prăjit la grătar.

Ei, şi atunci, dacă cifrele astea sunt pe tot globul – repet, 20 la sută – atunci unde sunt gay-ii din Galaţi? Că da, cifrele se verifică prin Bucureşti, Sibiu, Cluj, dar în Moldova, ferească Sfântul, toţi suntem urmaşii lui Ştefan, stai să vezi ce sex heterosexual încingem între noi.

La vedere

Cum ziceam, prin Bucureşti, gay-ii au ieşit la suprafaţă. Vorbesc, au manifestări culturale, site-uri, bloguri, emisiuni tv, au personalităţi deja acceptate de publicul larg (Neculai Constantin Munteanu, Mircea Solcanu)-

Ok, ok, cei doi nu sunt din aceeaşi poveste, dar şi unul, şi celălalt au preferat să mărturisească în faţa naţiunii şi să doarmă liniştiţi şi neşantajaţi, mare lucru, măi.

În Sibiu, aceiaşi gay au cluburi în care se pupă la indiscreţie, de faţă cu perechile clasice şi blazate. Şi mai întreb odată: unde ne sunt gay-ii noştri?

De după cortină

Răspunsul este simplu – absurd de simplu: gay-ii noştri se ascund. Sunt lângă noi, îi cunoaştem (sau nu), îi iubim (sau nu), îi simpatizăm (sau nu), cert este că ei sunt căsătoriţi sau urmează să se căsătorească; sunt divorţaţi sau speră că vor divorţa.

Îşi doresc să vorbească despre ei înşişi, dar tac îngroziţi de… tot. De magazinul în care nu ar putea să se pupe liniştiţi tot cu un El. De salonul în care nu ar putea să se uite tandru cum îi taie celeilalte Ea părul. De clubul de karaoke în care nu ar putea să îi cânte perechii sinonime „Feel my body” fără să-i zboare o palmă peste ceafă vreun hetero hotărât.

SĂ? Sau SĂ NU?

„Iubesc corpul femeilor. Este de mii de ori mai frumos decât al bărbaţilor. Aş fi vrut ca perechea mea să fie o femeie. Aş fi fost o lesbiană fericită. Aşa, sunt o soţie bună”. La 39 de ani, Ema nu are timp să o facă pe grozava, să mintă ca o adolescentă bolnavă de imaginaţie.

Nu suferă vizibil, dar nici nu încearcă să-şi mascheze întreaga resemnare. Are şi copii, şi soţ. Şi îi iubeşte pe toţi.

Ar fi fost complicat să… Nu. Era imposibil SĂ. Adevărul şi-l ştie însă etern, ca pe unica declaraţie pe care a avut curajul să o facă. Sieşi.

Citit 3236 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.