Oameni de seamă. Bogdan Petriceicu Hasdeu, personalitate enciclopedică a culturii române

Oameni de seamă. Bogdan Petriceicu Hasdeu, personalitate enciclopedică a culturii române
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Descendent dintr-un neam ilustru de boieri moldoveni, filologul, scriitorul şi jurnalistul Bogdan Petriceicu Hasdeu s-a născut pe 16 februarie 1836, în comuna Cristinești, județul Hotin. A  studiat Dreptul la Universitatea din Harkov și a audiat prelegeri de filologie și istorie.

În perioada 1853-1856, a participat la Războiul Crimeei, iar în 1856 s-a stabilit definitiv în țară, mai întâi la Iași, apoi la București. Odată cu revenirea în țară, a inițiat o vastă activitate culturală și științifică. A editat o serie de publicații cu profil filologico-istoric și literar, în care a semnat studii istorice, etnografice, lingvistice, precum și poezii, proză și critică literară.

Din 1870, a abandonat jurnalismul, dedicându-se științei, începând marea epocă a lucrărilor care-l vor consacra drept o personalitate enciclopedică a culturii române și universale. A lăsat lucrări fundamentale de istorie, proiectate la dimensiuni impresionante, între care se numără "Istoria critică a românilor" - din care nu au apărut decât două volume, "Studii critice asupra istoriei române", monografia "Ion Vodă cel Cumplit" ș.a.

Lucrarea sa fundamentală în domeniul lingvisticii - "Etymologicum  Magnum Romaniae", proiectată la proporții grandioase, din care nu a reușit, însă, să publice decât trei volume, este un dicționar care înregistrează exhaustiv vocabularul limbii române, inclusiv arhaismele și formele dialectale, excluzând neologismele.

A scris și proză. Amintim nuvela "Micuța" ("Duduca Mamuca"), romanul "Ursita", poezie, drama istorică "Răzvan Vodă" (1867), apărută în 1869 cu titlul "Răzvan și Vidra", comedia "Trei crai de la Răsărit".

După decesul unicei sale fiice, Iulia, în 1888, Bogdan Petriceicu Hasdeu s-a preocupat de filosofie spiritistă (practici spiritiste expuse în lucrarea "Sic Cogito"), iar în 1896 a dăruit Academiei Române suma de 50.000 de lei pentru instituirea unui Premiu "Iulia Hasdeu". În amintirea acesteia, a construit la Câmpina un castel în miniatură - Castelul Iuliei Hasdeu, azi Muzeul Memorial "Bogdan Petriceicu Hasdeu", clădire în care a trăit și a lucrat în ultimii ani ai vieții.

A decedat pe 25 august 1907, la Câmpina.

Remember, colecție de articole

Oameni de seamă

Citit 335 ori Ultima modificare Vineri, 25 August 2023 04:38

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.