Scriitorul Tudor Teodorescu-Branişte s-a născut la 12 aprilie 1899, la Piteşti. A urmat Facultatea de Drept din București, luându-şi licenţa în 1921. Practică pentru scurt timp avocatura, apoi se consacră în întregime vieţii de scriitor și jurnalist.
A debutat, sub pseudonimul Andrei Branişte, în 1915, la ''Rampa''. A fost redactor la ''Aurora'' şi ''Adevărul'', a condus ''Cuvântul liber'' şi a mai scris la ''Excelsior'', ''Revista Fundaţiilor Regale'', ''Lumea românească'', ''Gazeta literară'', ''Tribuna'', ''Luceafărul'' etc.
Prima sa carte, culegerea de nuvele şi schiţe ''Suflet de femeie'', a apărut în 1920, după care au urmat câteva volume de proză scurtă, precum şi mai multe romane. Amintim dintre scrierile sale: ''Şovăiri'', ''Oameni şi cărţi'', ''Ochiul de nichel'', ''Fundătura cimitirului no.13'', ''Domnul Negoiţă'', ''Băiatul popii'', ''Oameni de ieri...'', ''Primăvara apele vin mari''. A colaborat şi la emisiuni radiofonice, a fost secretar al Editurii Cultura Naţională, a tradus din scrierile lui Benjamin Constant, Andre Maurois ş.a.
S-a stins din viață pe 23 martie 1969, la Bucureşti.
