Oameni de seamă. Fernando Botero, maestru al "volumului"

Oameni de seamă. Fernando Botero, maestru al "volumului"
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Pictorul şi sculptorul Fernando Botero s-a născut pe 19 aprilie 1932, la Medellin, Columbia. Este unul dintre cei mai apreciaţi artişti din America de Sud, al cărui stil - denumit "boterismo" - este recunoscut pentru forma sa volumetrică exuberantă şi senzuală. Opera sa cuprinde scene din viaţa cotidiană, portrete umane, natură moartă, subiecte politice.

La 15 ani, şi-a vândut primele desene, iar la 16 ani, a început să lucreze ca ilustrator pentru jurnalul "El Colombiano", tot atunci participând la prima expoziţie de grup, la Medellín. A urmat liceul din Marinilla, apoi universitatea din Antioquia. S-a mutat ulterior la Bogota, unde a avut prima sa expoziţie personală, fiind remarcat cu pictura "Portrait of a Young Indian" (1951).

În 1952, a plecat în Spania, pentru a studia la Academia de Arte Frumoase din Madrid. La Muzeul Prado, unde mergea frecvent, a studiat şi a copiat lucrări ale lui Diego Velásquez şi Francisco de Goya. A călătorit, în următorii ani, în Franţa şi Italia. Întors în Columbia, în 1955, a participat la o expoziţie la Biblioteca Naţională. În 1957, a vizitat Statele Unite, unde a avut prima expoziţie individuală. În 1958, a câştigat ediţia a IX-a a Salonului Artiştilor Columbieni.

În 1961, şi-a stabilit reşedinţa la New York, iar în 1965 şi-a deschis un studio. În aceeaşi perioadă, a început să amplifice volumul personajelor sale, lucrarea "Mona Lisa, Age Twelve" (1963), o reinterpretare a faimoasei picturi a lui Leonardo da Vinci, exemplificând utilizarea dinamică a tuşei tipice expresionismului abstract, deşi este utilizată mai degrabă pentru a descrie figura decât pentru abstracţia pură. Şi-a organizat expoziţii în diferite părţi ale lumii, împărţindu-şi timpul între Paris, Bogotá şi New York.

În 1973, s-a stabilit definitiv la Paris, unde a realizat prima sculptură. La început, lucrările sale au dezvăluit anumite caracteristici ale picturilor murale mexicane şi ale Renaşterii italiene, însă interpretarea "bulboasă" a acestor imagini familiare a fost considerată adesea drept ironie sau caricatură. Ulterior, lucrările sale au căpătat propriul stil figurativ, cu personaje voluminoase şi inconfundabile. Din această perioadă se remarcă: "Rubens and His Wife", "The Presidential Family", "The Arnolfini Couple", "Four Musicians", "Four Women". Botero a creat seria "Violence", care cuprinde 36 de desene, 25 de tablouri şi 6 acuarele, care surprind violenţele din ţara natală din perioada 1999-2004. Dintre pânze, se remarcă "El Cazador" şi "Massacre in the Cathedral".

Lucrările sale se află în colecţiile marilor muzee, corporaţii şi colecţii private din întreaga lume. Muzeul "Botero" din Bogota adăposteşte colecţia privată a artistului, ce conţine 123 de lucrări.

A încetat din viață pe 15 septembrie 2023, la Monaco.

Remember, Oameni de seamă, colecție de articole

Citit 254 ori Ultima modificare Vineri, 19 Aprilie 2024 12:43

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro