Poetul și filozoful Lucian Blaga s-a născut pe 9 mai 1895, în Lancrăm, comitatul Sibiu (astăzi judeţul Alba). S-a remarcat printr-o activitate intelectuală deosebit de variată. Operele sale literare se încadrează atât în curentul modernist, cât și în cel expresionist. După cum el însuși a susținut, copilăria sa a stat “sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului”, denumindu-se “mut ca o lebădă”, deoarece până la patru ani, scriitorul nu a vorbit deloc, surprinzându-și apoi familia cu o bruscă vorbire coerentă și literară. A urmat clasele primare la Sebeș, apoi Liceul ”Andrei Șaguna” din Brașov, iar mai târziu Facultatea de Teologie din Sibiu, unde s-a înscris pentru a evita înrolarea în armata austro-ungară. A studiat, apoi, filosofia și biologia la Universitatea din Viena, devenind doctor în filosofie.
A debutat în 1910 în ziarele arădene “Tribuna” cu poezia “Pe țărm” și în ziarul “Românul” cu studiul “Reflecții asupra intuiției lui Bergson”.
Primul său volum de poezii, „Poemele luminii”, a apărut în 1919, iar prima dramă, „Zamolxe”, un an mai târziu, în ziarul „Voința”. După Dictatul de la Viena, s-a refugiat la Sibiu, contribuind la formarea tinerilor care făceau parte din Cercul literar de la Sibiu. Revenit în țară, s-a dedicat presei românești din Transilvania, fiind redactor la revistele „Cultura” din Cluj și „Banatul” din Lugoj. A fost ales membru al Academiei Române în 1937.
În 1926 a intrat în lumea diplomatică, în cadrul căreia a ocupat posturi de atașat cultural la legațiile României din Varșovia, Praga, Lisabona, Berna și Viena. A fost atașat și consilier de presă la Varșovia, Praga, Berna și Viena, subsecretar de stat la Ministerul de Externe, precum și ministru plenipotențiar al României în Portugalia între anii 1938–1939. Între 1939 și 1948 a fost profesor la Catedra de Filozofia culturii a Universității din Cluj, apoi cercetător la Institutul de Istorie și Filozofie, dar și la Secția de Istorie literară și Folclor a Academiei, filiala Cluj.
Începând cu 1943 a redactat revista ”Saeculum”, care a apărut un an. A continuat să fie profesor universitar până în 1948, atunci când a fost îndepărtat cu brutalitate de la catedră, din rațiuni politice. Din 1948 a lucrat în cadrul filialei din Cluj a Academiei Române ca bibliograf. A fost cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie, apoi bibliotecar șef și director adjunct la filiala clujeană a Bibliotecii Academiei.
Inaugurată cu “Poemele luminii” 1919, opera poetică a lui Blaga cuprinde încă șase volume: “Pașii profetului”, “În marea trecere”, “Lauda somnului”, “La cumpăna apelor”, “La curțile dorului”, “Nebănuitele trepte”.
A încetat din viață pe 6 mai 1961, la Cluj.
