Cărtărescu să ne judece!

Cărtărescu să ne judece!
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Ca-n fiecare an, românii așteaptă decernarea Premiilor Nobel, cu sufletul lui Avram Iancu de Hunedoara la gură. Firește, nu toți românii, ci doar cei care sunt solidari cu frustrările domnului Cărtărescu. Există și cetățeni care nu manifestă interes pentru Premiile Nobel, însă aceștia au motive infinit mai serioase decât am putea bănui: pun murături, trebuie să culeagă via și, de ce nu, participă afectiv la Revoluția Fiscală a lui Marcel Ciolacu.

Surprinzător e că până și muncitorii care reabilitează sala de sport a școlii generale de la noi din cartier manifestă interes pentru Premiile Nobel. Sau cel puțin așa presupun, gândindu-mă că nu de pomană se apostrofează între ei în suedeza prozaică de șantier. Asemeni lor, mulți români empatici spun că dacă nici anul acesta Cărtărescu nu obține premiul Bănel pentru consecvență, nădejde și insistență, înseamnă că suedezii nu mai au nimic sfânt în ei.

Presa vigilentă a semnalat că, miercuri, Academia Regală Suedeză de Științe a făcut publice, din greșeală, numele celor trei cercetători despre care a afirmat că ar fi câștigat Premiul Nobel pentru Chimie. Gafă monumentală și impardonabilă? Așa cred și eu. Însă cel mai important lucru, care mi-a atras atenția, este numele unuia dintre cei trei savanți: Mircea Mendeleevscu, nimeni altul decât chimistul care a scris remarcabilul roman "Ferplay".

* La decernarea Premiului Nobel pentru Medicină, cei doi oameni de știință, inventatori ai areneului care a stat la baza confecționării vaccinului anticovid, au purtat mască de protecție. Fapt care mă face să cred că, dacă prin absurd, Klaus Iohannis ar primi Premiul Nobel pentru Tace, la decernarea trofeului s-ar duce cu avionul. Pardon, nu asta voiam să profețesc! La festivitatea cu pricina, Iohannis ar purta geacă de logoped și armură de războinic alegoric, președintele fiind genul care tace și... tace. Nu întâmplător, România sub Klaus Iohannis este cunoscută sub măgulitorul nume de "Țara lucrului bine tăcut".

⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă

*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 1962 ori Ultima modificare Joi, 11 Aprilie 2024 01:57

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.