Covrigul lui Rebengiuc

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Mai avem multe lucruri de descoperit, ne ameninţă Victor Rebengiuc din spatele celui mai enervant volan de pe micul ecran. Dispreţuiesc covrigul marelui actor deoarece face figuraţie în cea mai stupidă reclamă, aproape cea mai stupidă - ar fi nefiresc să le omit pe cele la detergenţi şi la vata peste absorbant. Nu mai putem descoperi mare lucru, iar ca să continue călătoria, conform aceluiaşi personaj, ar trebui să alimentăm. Prin urmare, din zori şi până-n seară, dezvoltaţi voi această ţară, eu am şi alte treburi de făcut...

* De obicei, nu comentez ce se întâmplă în biserică. O face prea multă lume, unii vor doar să se dea haioşi luând în derâdere dogmele ecleziastice, or nu-i poţi face colegi de bancă pe Bulă şi Dumnezeu, asta nu te ajută să capeţi simţul umorului. Totuşi, nu pot ignora cel mai recent comunicat de presă semnat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române prin care suntem îndrumaţi să votăm „cu responsabilitate creştină şi civică”. Adică, eram suspectaţi de altceva sau ni se recomandă vreun profil? Afară din campanie, biserica nu trebuie să aibă nicio legătură cu politicul, dar nici măcar o legătură! Pe lumea ailaltă, scrie în Biblie, nu există preşedinţi, secretare, birouri permanente şi nici comisii de buget şi finanţe.

* Zice-se că a existat o suspiciune de Ebola în Galaţi, că nu-ştiu-care tânăr a revenit în ţară după o anumită perioadă petrecută în Guineea Ecuatorială. Nu, n-a fost la safari, ca ştim noi cine (persoană importantă, dar ieşită puţin din prim-plan), ci a dat cu cârca în construcţii. Ce, români care pleacă să construiască în Guineea Ecuatorială, m-am întrebat ca prostul... Da, mi-am răspuns, numai la noi să se dea rasol cu bolţari şi polistiren? N-aş vrea să-l jignesc pe bietul pacient, dar dacă ar fi fost super-meseriaş, s-ar fi angajat într-o ţară occidentală. Singura sa consolare este că, în loc de Ebola, i-a picat în fişa de externare un rest de malarie. Ce bună se dovedeşte a fi această malarie, e cea mai bună veste pe care o putea primi Galaţiul ăsta fără apă caldă şi, în destule cazuri, fără apă rece!

CITEŞTE ŞI: Împăratul gunoaielor muzicale

Citit 1267 ori Ultima modificare Joi, 30 Octombrie 2014 16:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.