Icre de la Titus

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Corlăţean, fătălăul de la Ministerul Afacerilor Externe, şi-a depus ceva. Şi nu e vorba de icre. Eu am crezut că a demisionat, dar nu, el a comis gestul celor care nu-şi asumă niciodată responsabilitatea, adică s-a făcut că are alte treburi. În loc să recunoască, bă, am greşit, mânca-v-aş cavităţile bucale, şi mă duc puţin acasă, domnia sa a anunţat cu accentul său de metrosexual eşuat că şi-a depus mandatul. Cam aşa se reproduc diplomaţii, antropologii trebuie să-şi ia notiţe: animalul politic îşi depune mandatul, după el vine un alt purtător de doctrină, celulele se contopesc şi iese fătul. Unii îi zic guvernare.

* Învăţătoarea grevistă a anunţat că, dacă tot deţine ditamai mandatul de senator, le-ar interzice votul proştilor din diaspora. Că unii mai văd România doar în poze, adaugă madam Cristiana Anghel, de ca şi cum ăia ar trebui să viziteze Grădina Carpaţilor o dată la trei ore... Şi asta pentru a se numi români posesori de drept de vot. Bănuiesc că următorul pas al cucoanei Cristiana ar fi trecerea la întreţinere a tuturor conaţionalilor aflaţi în pribegie. Taxa de habitat plătită din afara graniţelor chiar ar scoate naţiunea mioritică din colaps.

* Gigi Becali, ca orice alt deţinut de lux, a mâzgălit o carte. De fapt, până n-o voi răsfoi, ar trebui să mă abţin, însă m-a atras un pasaj pe care televiziunile l-au popularizat în exces: A murit Gigi, cel pe care îl cunoştea lumea, pentru a se naşte Gheorghe, omul cel nou, în care trăieşte Hristos. Eh, aproape că dau uitării ranga cu care autorul îşi repara Maybachul, deja păşim pe cărări anevoioase. Bancuri cu Dumnezeu nu pot să fac, aşa cum se căznesc unii, ca să pară glumeţi. Dar glume cu Gigi mi-aş permite: domnule Becali, dacă a dumneavoastră operă va avea succes, nu rămâneţi după gratii ani mai mulţi, ca să vă măriţi zestrea din bibliotecă? De ce să vă limitaţi la o singură apariţie editorială? Vorba aia, schimbul ăla de terenuri cu Armata merită mai mult.

* Elevii patriei au revenit ieri la cursuri, nu şi manualele promise încă de când Ana nu-şi permitea mai mult de mere. Vreo trei-patru. Vulpea lui Pricopie să fie sănătoasă...

Citeşte şi: Nikita de la Antena 3

Citit 608 ori Ultima modificare Luni, 10 Noiembrie 2014 17:08

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.