Ţara o arde pe comedie. E un slogan decent pe televizor, un motto-diagnostic pentru un popor condus de găleţile cu zahăr şi ulei. Din nefericire, e o comedie tristă, o anecdotă cu tăntălăi, cu vaci încălţate. Ne aflăm în plină campanie, deci trebuie să ne abţinem în spaţiul public (chiar dacă Facebook-ul, şi el spaţiu public, e poluat de păreri pro şi contra celor doi candidaţi aflaţi în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale), însă despre scrutin tot s-ar lega o povestire.
Ieri, de pildă, l-am regăsit pe amicul premium din lista de prieteni virtuali, ăla care nu înţelegea de ce conaţionalii din diaspora au făcut tărăboi la secţia de vot. Fraierilor de p-afară li se punea ditamai bariera stalinistă în drumul spre urne, iar ăsta al meu se lamenta după jaluzelele lui Zuckerberg (parc-aşa îl cheamă pe inventatorul reţelei de socializare cu forţa) că suntem făcuţi de râs de reclamagiii din Paris, Londra şi Berlin. Uimitor, nu-i aşa? Şi, v-am mai spus, tipul lucrează în media, adică se presupune că ar beneficia de luxul intitulat informaţie la prima mână. Mă rog, chestii supte din deget, de unde naiba supraestimez atâţia neghiobi?
Revin la voluptoasa entitate. Neavând ce posta pe Internet, sofisticatul s-a spovedit în agora, afirmând că e şocat de agresivitatea celor care îl tot bat la cap să meargă la vot. Dacă susţinem că respectăm opţiunea fiecăruia de a vota pe cineva anume, aşa trebuie să-i respectăm şi pe cei care nu votează, a tastat din buricele degetelor purtătorul de mansardă tencuită doar pe ici, pe colo. Şi, adaugă el, tot oameni sunt şi cei care nu votează, nu animale sau extratereştri... Sărăcuţul! N-a înţeles că în România absenteismul este sinonim cu a te lăsa condus de cei alfabetizaţi peste rând care pun botul la absolut orice pomană electorală. N-a priceput sau nici măcar nu s-a forţat să asimileze cea mai banală informaţie, aceea conform căreia cel care primeşte mită o sacoşă de „ceva” chiar îşi va folosi dreptul de a vota. Însă el, agresatul, şcolit (m-am interesat, aproape că ţinteşte şi un doctorat), nu face decât să confirme să prostul cu studii este mai periculos decât amărâtul pe care-l poţi „mânji” şi cu un strop de muştar.
