Zăpadă parcată pe banda întâi

Zăpadă parcată pe banda întâi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Poliţiştii comunitari au început de ieri să dea amenzi celor care parchează pe banda întâi şi blochează astfel acţiunea de deszăpezire * Şi totuşi, unde să îşi ducă şoferii maşinile, în condiţiile în care parcările sunt puţine şi acoperite de zăpadă? * Soluţii există, dar…  *

Probabil că ieri dimineaţă aţi observat ceva schimbări în peisajul hibernal pe care v-aţi obişnuit, în ultima săptămână, să îl vedeţi prin oraş.

Este vorba despre câteva artere pe care a început deszăpezirea de pe prima bandă de circulaţie; din păcate însă, acolo unde maşinile parcate au rămas „la locul faptei”, utilajul de deszăpezire nu a făcut decât să „îngroape” şi mai mult autovehiculul în zăpadă.

Rezultatul: deszăpezire pe jumătate şi maşini blocate şi mai rău în omăt.

Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei de către viceprimarul municipiului Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, începând de ieri, poliţiştii comunitari au trecut la aplicarea de amenzi şoferilor care şi-au parcat maşinile pe prima bandă de circulaţie.

„Operaţiunile de deszăpezire sunt în continuare mult îngreunate de faptul că unii şoferi au ales să-şi parcheze maşinile pe prima bandă a principalelor căi de acces”.

„Din acest motiv, începând de astăzi [ieri], echipe ale Poliţiei Comunitare vor sancţiona orice conducător auto care împiedică operaţiunile de curăţare a zăpezii pe arterele gălăţene”, se arată în comunicatul de presă.

Poliţiştii comunitari şi frezele

Şeful Poliţiei Comunitare, Cristian Gîscă, a declarat, ieri, la prânz că „…deja s-au aplicat în jur de zece amenzi şoferilor care au parcat pe banda întâi pe strada Regiment 11 Siret”.

„Vom continua această acţiune. Amenzile sunt de la 100 la 1.000 de lei”. Şeful Poliţiei Comunitare a adăugat că începând de sâmbătă seară, poliţiştii comunitari au însoţit echipele de deszăpezire, deoarece angajaţii societăţilor respective nu prea aveau „putere de convingere” în faţa anumitor şoferi.

În condiţiile în care poliţiştii comunitari le-au explicat şoferilor ce amenzi riscă, oamenii şi-au mutat maşinile, pentru a se deszăpezi. „Şi în noaptea de luni spre marţi am acţionat pe străzile Brăilei, Siderurgiştilor, Oţelarilor, Traian Vuia”.

„Am blocat banda întâi cu maşinile de poliţie iar utilajele au deszăpezit. Altfel, nu reuşeşti, pentru că dacă te întorci cu spatele, imediat vine unul şi parchează acolo”, a completat Cristian Gîscă.

Acesta a recunoscut că varianta cu aplicarea amenzilor (mai ales în lipsa şoferului, adică atunci când poliţistul comunitar lasă bileţelul cu amenda sub ştergător) este lipsită de eficienţă.

„Dacă ar fi existat aprobată hotărârea privind blocarea roţilor maşinilor şi ridicarea autovehiculelor parcate aiurea, nu ar fi fost atâta indisciplină în trafic”, a mai spus şeful Poliţiei Comunitare.

Luni seară, când un şofer fără respect faţă de cei din jur şi-a lăsat pur şi simplu maşina pe banda a doua, pe Brăilei, în faţă „La Bârlădeanu”, blocând traficul şi formând o coloană de maşini până la Spitalul Judeţean!

„Şoferul şi-a lăsat maşina acolo, pentru că avea treabă; acesta a fost amendat atât de Poliţia Comunitară, cât şi de Poliţia Rutieră. Nu ştiu ce amendă i-au dat poliţiştii de la Secţia 2, dar poliţiştii comunitari l-au amendat cu 1.000 de lei”, a mai spus Cristian Gîscă.

Trafic după bunul plac

Într-adevăr, unii şoferi pur şi simplu au impresia că pot face orice pe străzi, blocând traficul după bunul plac. Pe de altă parte, nici Primăria nu s-a ocupat de deszăpezirea parcărilor publice, astfel încât şoferii să aibă unde să îşi lase autoturismele.

În această situaţie este greu de înţeles unde ar putea să îşi lase, totuşi, atâţia mii de şoferi, maşinile!

Deci, ambele părţi au dreptate; există şi o soluţie care ar fi putut să rezolve problema. Dacă Primăria ar anunţa, pe un program foarte bine stabilit, că pe strada Cutare, între orele „cutare”, utilajele de deszăpezire vor curăţa banda întâi, şoferii ar înţelege şi nu ar mai parca acolo.

Da, dar acest lucru ar presupune ca acţiunea de deszăpezire să se desfăşoare după un program foarte bine stabilit pe străzi şi ore. Lucru care e puţin probabil să se întâmple…

Citit 1275 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.