Nesimţirea înfloreşte primăvara

Nesimţirea înfloreşte primăvara
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ieşirea la grătar, la iarbă verde îşi pierde din sens atunci când, de fapt, firele verzi au fost deja făcute scrum de „iubitorii de natură” care fac focul pentru grătar direct pe pământ, iar aerul curat pe care ar trebui să îl respire este impregnat cu praf şi mirosul resturilor alimentare în putrefacţie, lăsate de izbelişte… 

În liziera cuprinsă între Siret şi malul oraşului – zona preferată a „gălăţenilor iubitori de natură” şi mai ales de grătare - nesimţirea ne rânjeşte iarbă. Imaginea este cu atât mai ruşinoasă pentru noi toţi cu atât cu cât se află la intrarea în oraş, dinspre Brăila.

Din câte am aflat, zona este proprietate privată – deşi nu este împrejmuită sau delimitată în vreun fel. Iar accesul nelimitat i-a determinat pe gălăţeni să transforme locul într-o imensă groapă de gunoi a oraşului, punctată, din loc în loc, de iarbă verde.

După mizeria lăsată în urma lor, am aflat cum s-au distrat, de Paşti, gălăţenii cu reduse posibilităţi financiare (dar şi intelectuale, având în vedere „urmele” lăsate în urmă).

Dar înainte de a vă enumera semnele trecerii nesimţiţilor pe acolo, să precizăm un lucru: nu „băgăm toată lumea în aceeaşi oală”, însă nici nu se poate crede că un grup de oameni cu scaun la cap şi cu un minim bagaj de bun simţ ar putea petrece în mizeria de acolo măcar câteva ceasuri. Ştiţi cum se spune: cine se-aseamănă, se-adună… 

Proastă creştere pe câmpii

Dar să închidem paranteza şi să revenim la locul în care nesimţirea oamenilor îţi râde, voioasă, din iarbă – lunca Siretului.

După zecile de grătare care au fumegat două zile, printre copăcei, gălăţenii au plecat acasă, mulţumiţi că s-au distrat şi de această dată bine.

Cum a decurs distracţia? Din gunoaiele lăsate în urmă, cam aşa: cei cu dare de mână au băut vin de Cotnari (sticlele fiind lăsate în iarbă), iar cei mai modeşti, s-au tratat cu bere la PET-uri.

S-a folosit piper negru „Alex” pentru condimentarea fripturilor, s-a fumat Assos (fără timbru!), s-a băut Cola la doi litri şi jumătate (după numărul sticlelor, probabil a fost o mega-ofertă!).

Unele mămici i-au mai schimbat pe ăia micii de pamperşi, au mai băut câte o gură de suc Adria, asta, până când jarul făcut în gropiţe, direct pe pământ, a fost numai bun pentru grătare.

Atunci, carnea a fost scoasă din caserole, iar fiecare şi-a urmat drumul său: friptura, pe grătar şi apoi în burtici, iar caserolele, evident, pe jos, prin iarbă.

În unele cazuri, carnea a fost extrem de bună, căci gospodinele au lăsat în urma ospăţului, pe jos, borcane cu resturi de hrean amestecat cu sfeclă roşie…

Ce s-a mai petrecut? Păi, probabil unul din posesorii de maşini (căci la iarbă verde se vine cu maşina, obligatoriu, ca să îţi cânte din toate… boxele muzica de petrecere!) a găsit de cuviinţă să îşi spele parbrizul cu ceva detergent de geamuri, iar recipientul, gol, Ajax, a rămas şi el în iarbă.

Şi să nu credeţi că oamenii au plecat, simţindu-se vinovaţi de mizeria lăsată în urmă! Nuu, dumnealor (de fapt, cei mai civilizaţi dintre nesimţiţi) au strâns toate gunoaiele şi… le-au lăsat în locul în care au făcut grătarul!

Iar toate resturile lăsate de oameni în urmă se amestecă acum cu balega văcuţelor care pasc, liniştite, iarba care a supravieţuit petrecerii… Ieri, pe frig şi ploaie, grătarele nu au mai sfârâit în zonă.

Doar ciorile s-au servit din resturi, deranjate din când în când de câinii hămesiţi…

Am întâlnit şi gălăţeni bine crescuţi

Mizeria lăsată în urmă, în liziera de la Siret demonstrează gradul de nesimţire al concitadinilor noştri.

Asta, pentru că există zone în Galaţi chiar amenajate pentru a petrece câteva ore, la grătar, şi nu vorbim de grădinile blocurilor, împrejmuite de „gospodarii oraşului”, locatarii de la parter!

Vorbim de Pădurea Gârboavele şi Plaja Dunărea. La Plajă, ieri, când am fost pe acolo, era curat-lună:  zecile de grătare, în apropierea cărora se aflau şi măsuţe şi băncuţe parcă abia îşi aşteptau clienţii.

Numai tomberonul plin cu saci menajeri ne-a indicat faptul că şi aici au petrecut, de Paşti, gălăţenii; fie că oamenii au fost bine crescuţi, fie că personalul ADP a făcut curăţenie în termen record, rezultatul a fost unul extrem de bun.

Aceeaşi curăţenie am întâlnit-o şi în Pădurea Gârboavele. Este drept, aici, încă am mai găsit urme ale unor focuri făcute direct pe pământ – chit că grătare sunt suficiente! –însă, în rest, curăţenie lună.

Ieri, în pădure, câteva grupuri făceau grătare. Veniţi cu boxe montate pe maşini sau lângă autovehicule, cu berea la purtător şi pasta de mic, la casoletă, oamenii erau mulţumiţi: aveau condiţii să stea câteva ore în aer curat.

pnl3
Citit 1946 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.